Smartphone

Se ştia de ceva vreme că producătorul chinez Vivo doreşte să lanseze până la sfârşitul acestui an cel puţin unu – două smartphone-uri. Timpul a trecut, iar acum la început de decembrie zvonurile s-au confirmat. Noile terminale se numesc Vivo X6 şi Vivo X6 Plus.

Cele două telefoane sunt cu adevărat elegante: corp metalic de tip unibody, grosimi de doar 6.56 mm, respectiv 6.85 mm, display Super AMOLED, senzor pentru citirea amprentelor şi design ce aduce în anumite locuri cu iPhone 6 şi 6 Plus.

Vivo X6

Chiar dacă estetic arată grozav, Vivo X6 şi Vivo X6 Plus aduc un hardware uşor contrastant. Ambele vin cu 4 GB RAM, memorie internă suficientă (32 sau 64 GB), cameră foto de 13 megapixeli, însă la nivel de procesor regăsim învechitul MediaTek MT6752 de tip octa-core. Nu spun că este un procesor depăşit, însă parcă nu se pretează la restul specificaţiilor existente pe cele două smartphone-uri.

Preţurile pentru Vivo X6 şi Vivo X6 Plus nu sunt deloc scăzute şi sincer să vă spun nu ştiu dacă merită:

  • Vivo X6 => aproximativ 390 dolari (1600 lei);
  • Vivo X6 Plus cu baterie de 3000 mAh => aproximativ 470 dolari (1970 lei);
  • Vivo X6 Plus cu baterie de 4000 mAh => aproximativ 500 dolari (2100 lei).

Vivo X6 Plus 3

Specificaţii complete pentru Vivo X6:

  • display Super AMOLED de 5.2 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) cu o densitate a pixelilor de 424 ppi;
  • procesor octa-core MediaTek MT6752 tactat la 1.7 GHz, Mali-T760 GPU, 4 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD;
  • Android 5.1 Lollipop cu interfaţa FunTouch OS;
  • dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, A-GPS și GLONASS, radio FM, senzor pentru citirea amprentei cu timp de răspuns de 0.4 secunde, chip audio ES9028 DAC, chip de sunet surround Yamaha YSS-205X;
  • 13 Megapixeli cu deschidere f/2.2, autofocus în 0.2 secunde, LED flash şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 2400 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, 6.56 mm grosime şi 135.5 g. greutate.

Vivo X6 2

Specificaţii complete pentru Vivo X6 Plus:

  • display Super AMOLED de 5.7 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) cu o densitate a pixelilor de 386 ppi;
  • procesor octa-core MediaTek MT6752 tactat la 1.7 GHz, Mali-T760 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD;
  • Android 5.1 Lollipop cu interfaţa FunTouch OS;
  • dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, A-GPS și GLONASS, radio FM, senzor pentru citirea amprentei cu timp de răspuns de 0.4 secunde, chip audio ES9028 DAC, chip de sunet surround Yamaha YSS-205X;
  • 13 Megapixeli cu deschidere f/2.2, autofocus în 0.2 secunde, LED flash şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3000 / 4000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă şi 6.85 mm grosime.

Vivo X6 Plus

Sursa: gsmarena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.