vivo Y70 face parte din cele trei smartphone-uri cu care compania chineză abordează piața românească în etapa inițială. Am strâns câteva impresii ce le-am structurat în articolul de față.

Design

Când am scris despre intrarea vivo pe piața românească mi s-a atras atenția:

vivo este o companie independentă și nu aparține niciunei societăți-mamă. Investim în propriile noastre resurse de R&D și de dezvoltare a produselor și nu împărțim zona de dezvoltare software și hardware cu niciun alt brand. Avem o echipă de aproape 10.000 de oameni care lucrează în nouă centre de cercetare și dezvoltare din Asia și SUA și suntem foarte mândri de asta.”

Totuși, pe cutia smartphone-ului este amintit și grupul BBK. Mă rog, asta chiar nu contează până la urmă. Avem o sumă de branduri ce au o legătură între ele, deși această legătură nu este recunoscută la nivel oficial (OnePlus, OPPO, vivo, Realme =cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel global).

Sunt câteva elemente pe care vivo le reliefează pentru Y70: încărcarea pe fir la 33W, camera cu trei senzori și 48 Megapixeli pentru modulul wide, Super Night Mode pentru fotografiile trase pe timp de noapte.

În pachet dați de încărcător ce alimentează la 33W (11V și 3A), cablu pe USB Type-C – USB, căști de tip in-ear pe jack de 3.5 mm. vivo Y70 are sticlă în partea frontală, spate din plastic și structură din plastic. Totuși, ca rigiditate structurală mi s-a părut a fi destul de bine închegat. Nu am simțit vreun rabat de calitate. Ideea este că OPPO și vivo sunt cunoscute pentru smartphone-urile fabricate cu atenție la detalii. Mă rog, presupun că fac și ei concesii spre segmentul entry-level, doar că vivo Y70 nu ar trebui să facă dacă ne uităm la preț și la specificațiile cumva modeste.

Camera spate se profilează dincolo de linia generală a părții spate. Notch-ul pentru camera frontală este cumva clasic, nu s-a mers pe unul de tip bulină. Aveți o galerie întreagă de imagini, iar una peste alta aș spune că avem un produs ce impresionează în mod plăcut.

Pachetul în care sosește vivo Y70;

Ecran și sunet;

Majoritatea smartphone-urilor cu preț de sub 1200 – 1300 lei mizează pe un panel IPS. Nu este cazul lui Y70 ce mizează pe un display AMOLED de 6.44 inch cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli, 409 ppi, raport display / corp de 83.9% (nu iese în evidență în mod neapărat, iar la bază are o bărbie pronunțată).

Ecranul mi s-a părut a fi de bună calitate. Nu epatează neapărat la nivel de luminozitate, dar culorile sunt plăcute, fără a fi suprasaturate. Sunt mai multe moduri de culoare: Standard (implicit), Profesional și Strălucitor. Poți ajusta temperatura de culoare, are Temă întunecată / Dark Mode pentru cei interesați să obțină un plus de autonomie de la display-ul AMOLED. Are o folie de protecție aplicată din fabrică. O altă soluție tehnică regăsită de obicei pe smartphone-uri mai scumpe este dată de alegerea unui cititor de amprentă integrat în display. Mă rog, cred că mai sunt și alte modele Android cu cititor optic pe la 1000 – 1200 lei.

Sunetul cade în sarcina unui difuzor situat la bază. Se aude puternic și clar, fără a transmite distorsiuni în carcasă. Jack-ul de 3.5 mm se află la bază, lângă speaker-ul principal și lângă portul USB type-C, iar căștile din pachet se aud bine spre foarte bine. Au și bass destul de bun etc.

Hardware, sistem de operare și aplicații;

La nivel de procesor aș spune că era loc de mai bine. Qualcomm Snapdragon 665 dezvoltat pe 11nm este chipset de telefon de 7 – 8 – 900lei în 2021, în niciun caz de smartphone cu preț de peste 1000 lei. vivo ca să îndulcească treaba nu s-a sfiit și a pus mult RAM și stocare – 8 GB RAM și 128 GB în echiparea de bază cu slot pentru cardurile microSD.

Da, îl ajută faptul că s-a mers pe mult RAM. Nu-l simți că agață prin meniu, sprinten cât de cât. Totuși, în jocurile cu grafică complexă precum PUBG îl simți că este dus la intensitate maximă, iar lag-ul ușor perceptibil începe să apară.

Știu că OPPO și vivo nu ies în evidență prin costuri mici ale smartphone-urilor, dar parcă mi-aș fi dorit pentru vivo y70 să aleagă un chipset în genul Qualcomm Snapdragon 720G. Discuția s-ar fi purtat diferit.

Un alt aspect important este dat de sistemul de operare, iar aici am o bilă albă. De când pornești telefonul te invită să faci pasul de la Android 10 spre Android 11. Update-ul are 2.87 GB. Interfața amintește destul de mult de Android-ul nativ, cu modificări prin zona de setări, dar îl parcurgi rapid și te adaptezi pe repede înainte. Rulează Android 11 cu interfața Funtouch OS 11, iar la nivel de aplicații preinstalate nu s-a făcut exces de zel (Facebook, Instagram, TikTok și Vivo.com sunt aplicațiile aduse în plus față de un Android nativ).

Interfața Android 11 pe Vivo Y70;

Cameră foto și video;

Nu am făcut prea multe imagini ca să trag o concluzie într-un sens sau altul. Sunt trei senzori în partea spate: 48 Megapixeli cu f/1.8, wide de 25mm cu dimensiune a pixelului de 0.8 microni, macro de 2 Megapixeli cu f/2.4 și alt macro pentru adâncimea de câmp. În afară de senzorul wide pe ceilalți parcă nici nu i-aș menționa. Nu aduc cine știe ce plus. Filmează 4K cu 30 fps, iar camera de selfie-uri are 16 Megapixeli cu f/2.0, înregistrează video la 1080p cu 30 fps.

Fotografii făcute cu vivo y70;

Preț;

Vivo Y70 cu 8 GB RAM și 128 GB stocare – 1199 lei*

*Preț recomandat de către producător. 

Evit să trag concluzii pentru că suntem la capitolul primele impresii. L-aș aduce pe vivo y70 la un alt preț – pe la 7 – 8 – 900 lei. De fapt, l-aș sări de tot și l-aș aduce pe Vivo Y72 5G în această zonă de preț.

Este clar că în costul de peste 1000 lei se află display-ul Super AMOLED, încărcarea rapidă a bateriei etc. Un alt chipset ar fi întregit peisajul tehnic.

 

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.