Pentru câteva zile m-am jucat cu tableta VOYO WinPad A1 Mini, primul device dual-boot primit la review. Acest exemplar l-am primit în teste de la gearbest.com şi pot afirma că a reprezentat o experienţă inedită faptul că în doar câteva secunde am putut trece de la Android 4.4 KitKat la Windows 8.1.

Aş putea caracteriza tableta ca având un design simplu, banal pe alocuri, un hardware cu performanţe medii şi un preţ decent raportat la cele oferite. Cele două sisteme de operare pot funcţiona excelent în paralel, de aceea consider că viitorul acestor device-uri dual-boot are toate şansele să fie unul reuşit (chiar dacă Google şi Microsoft, nu acceptă în mod oficial un astfel de gadget).

Toate detaliile despre VOYO WinPad A1 Mini le puteţi găsi în cele ce urmează.

Specificaţii VOYO WinPad A1 Mini

specificatii

Design

Voyo (31)

Tableta am primit-o într-o cutie albă, simplă, care nu atrage atenţia în mod deosebit. În interiorul acesteia am regăsit tableta, cablu microUSB – USB 2.0, încărcătorul de 2A şi un cablu USB OTG. De menţionat faptul că încărcătorul este pentru priză americană şi aveţi nevoie de un adaptor pentru a funcţiona la formatul din România (costă mai puţin de 10 lei).

VOYO WinPad A1 Mini nu impresionează la nivel de design. Device-ul este construit în totalitate din plastic, fără inserţii metalice, iar când am scos-o din cutie prima mea senzaţie a fost de ieftin, de proastă calitate. Din fericire m-am înşelat. Materialele utilizate nu impresionează vizual, însă pot spune că oferă tabletei seriozitate şi rigidatate (în sensul bun al cuvântului). Din punct de vedere al aspectului aş putea spune că terminalul este unul simplu, având colţuri rotunjite, care însă nu se individualizează în niciun fel. Personal de câte ori m-am uitat la ea o vedeam ca pe o tabletă universală.

Ca şi elemente externe tableta oferă în zona frontală display-ul IPS de 8 inci, butonul Windows şi camera frontală de 0.3 megapixeli, în timp ce pe spate regăsim camera foto de 2 megapixeli, logo-ul companiei Voyo şi cel al companiei Intel.

Ca o concluzie aş putea spune că VOYO WinPad A1 Mini este o tabletă construită din materiale simple, dar calitative, cu un design monoton şi generic valabil pentru foarte multe tablete chinezeşti.

Ecran și sunet

Voyo (15)

VOYO WinPad A1 Mini aduce un display IPS de 8 inci cu rezoluţie 1280 x 800 pixeli despre care am citit că ar fi produs de Samsung. Acesta nu are protecţie Corning Gorilla Glass, însă are o folie aplicată din fabrică ce îi oferă un minim de siguranţă. Ecranul este unul bunicel pentru segmentul său de preţ, iar dacă este fabricat de Samsung cred că pentru ei este un display din zona entry-level. Culorile sunt redate corect, luminozitatea este decentă, însă constrastul oferit dezamăgeşte.

Un alt aspect care deranjează este comportamentul ecranului în condiţii de lumină puternică. Dacă scoţi tableta afară în mijlocul zilei ai toate şansele să nu vezi nimic pe ecran, chiar dacă ai setat luminozitatea la maxim. În rest display-ul oferă unghiuri largi de vizualizare, iar în redarea clipurilor HD am rămas plăcut impresionat de naturaleţea culorilor.

Luminozitate 100% între VOYO WinPad A1 Mini şi LG G Pad 8.3

Voyo (32)

 

Tot la nivel de display aş avea o menţiune de făcut la nivelul touch-ului. Acesta se descurcă foarte bine, timpul de răspuns fiind foarte scurt, însă exemplarul primit de noi în teste a avut o problemă foarte deranjantă. În zona superioară a tabletei display-ul avea o bandă groasă de 1 cm dispusă pe întreaga lăţime a ecranului unde touch-ul era nefuncţional. Ca şi redare nu au fost probleme, însă ecranul nu răspundea atingerilor. Această problemă era supărătoare în condiţiile utilizării tabletei în format potret, deoarece în Android nu se putea accesa bara de notificări, iar în Windows nu se putea alege în browser site-ul dorit. Singura rezolvarea era întoarcere ecranului în format landscape. Sper că această breşă este prezentă doar pe exemplarul primit de noi.

Voyo (14)

 

Sunetul de pe VOYO WinPad A1 Mini provine de la un speaker poziţionat pe laterala inferioară a tabletei şi este unul destul de echilibrat. Chiar dacă volumul său nu este foarte ridicat, sunetul emis este clar, bine calibrat, în unele situaţii simţindu-se chiar şi puţin bass. Căştile pe jack de 3.5 mm funcţionează pe aceeaşi lungime de undă cu difuzorul: sunet corect, bine echilibrat, cu un volum nu foarte ridicat.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Voyo (16)

 

VOYO WinPad A1 Mini vine echipat cu un procesor Intel Z3735 de tip quad-core pe 64 biţi la 1.8 GHz, accelerator grafic Intel HD Graphics (Gen7), 2 GB RAM DDR3, 64 GB memorie internă şi slot pentru card microSD de până la 128 GB. Memorie internă de 64 GB este împărţită în două: 16 GB sunt rezervaţi pentru Android (reali puţin peste 13 GB) şi restul de 48 GB sunt repartizaţi pentru Windows 8.1 (reali aproximativ 33 GB).

Cum am spus şi la început, tableta este una dual-boot, adică rulează două sisteme de operare: Android 4.4.4 KitKat şi Windows 8.1. Ambele sisteme funcţionează fără cusur, nu există lag, întârzieri, iar bloatware-ul este minim. Trecerea de la Android la Windows se realizează prin intermediul butonului Power şi durează 30 de secunde, iar trecerea de la Windows la Android se face prin intermediul aplicaţiei preinstalate Switch To Android care din păcate în exemplarul nostru de test nu a funcţionat (primeam mesajul că aplicaţia este coruptă). Pentru a trece iar pe Android trebuia să închidem tableta, iar la deschidere să selectăm sistemul de operare dorit.

Sistemul de operare Android este unul stock, cu foarte puţine aplicaţii preinstalate, iar acesta s-a mişcat fără niciun fel de probleme. Printre aplicaţiile preinstalate regăsim Browser, Calculator, Calendar, E-mail, Manager Fişiere, Muzică şi vreo 3 aplicaţii în chineză de muzică şi filme. Windows 8.1 oferă o experienţă de utilizare impecabilă, chiar mai bună decât cea oferită pe Android (mi s-a părut că timpul de răspuns a fost mult mai scurt). Sistemul de operare de la Microsoft aduce întreg pachetul Office şi câteva aplicaţii standard precum OneDrive, OneNote, Skype sau Bing. De asemenea se pot instala aplicaţii x86 în mod desktop. Din păcate în Windows nu am reuşit să realizez capturi de ecran. Deşi am încercat toate combinaţiile de taste posibile, cât şi câteva aplicaţii din market, nu am reuşit să fac screenshot-urile dorite.

Am rulat şi câteva jocuri mai pretenţioase precum Real Racing 3, Modern Combat 5 (în versiunea pentru Windows), Trials Frontier sau Asphalt 8, iar rezultatul este unul îmbucurător. Acestea s-au mişcat fluent, fără lag şi erori neprogramate. Experienţa de joc a fost una foarte plăcută, deşi cred că se puteau obţine detalii grafice mai clare. De asemenea de menţionat că tableta se încălzea destul de tare după câteva minute de joc în ritm continuu.

Performanță

voyo screen (15)

Am trecut tableta VOYO WinPad A1 Mini prin câteva teste sintetice, iar rezultatele le puteţi găsi în tabelele de mai jos.

Teste făcute în Windows 8.1

benchmark windows

Teste făcute în Android 4.4 KitKat

benchmark android

Conectivitate

VOYO WinPad A1 Mini dispune de o gamă largă de conectivităţi precum Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, GPS, însă nu dispune de conectivitate 3G/4G. În zona superioară regăsim portul microUSB, portul mini HDMI (oferă posibilitatea conectării la televizor), microfonul, jack-ul de 3.5 mm şi un grătar pentru aerisire (iniţial am crezut că este un al doilea difuzor). Pe laterala dreaptă avem tastele de volum şi tasta Power, în timp ce pe laterala stângă găsim slotul pentru cardul microSD.

Conexiunea la internet prin reţeaua Wi-Fi a funcţionat fără probleme, iar transferul de date prin bluetooth s-a realizat fără emoţii. Chiar şi GPS-ul mi s-a părut neaşteptat de exact.

Cameră foto și video

Voyo (30)

Nu se poate spune că achiziţionati această tabletă pentru capacitatea sa fotografică. Camera foto de 2 megapixeli este foarte modestă, cu imagine neclare şi culori mincinoase. Pentru a capta o imagine cât de cât acceptabilă ai nevoie de condiţii perfecte de lumină. Pozele pe timp de noapte sunt inutilizabile, la fel şi cele realizate cu camera frontală.

Filmările realizate cu VOYO WinPad A1 Mini sunt greu de urmărit datorită amestecului de nuanţe închise şi culori şterse.

Clip făcut cu VOYO WinPad A1 Mini

Autonomie

voyo screen (7)

VOYO WinPad A1 Mini are o baterie de 4200 mAh şi aş putea afirma că se descurcă bine pentru o tabletă. Într-o utilizare zilnică normală (luminozitate 50%, ceva sincronizări în fundal, puțin browsing, clipuri video şi jocuri), tableta trece pragul a 6 – 7 ore de funcţionare. În testul nostru (luminozitate 100%, redare continuă a playlist-ului unboxing de pe canalul nostru de youtube şi conexiune Wi-Fi la internet) tableta a ajuns de la 100% la 7% în 3 ore şi 29 de minute.

Preț

VOYO WinPad A1 Mini poate fi comandată de pe gearbest.com la un preţ de 115 dolari (aproximativ 460 de lei). De menţionat că la această sumă există şanse să adăugaţi şi TVA sau taxe vamale.

Concluzii

Voyo (22)

 

La final pot afirma că VOYO WinPad A1 Mini este o unealtă excelentă pentru cei care vor un produs 2 în 1. Trecând peste cele câteva probleme avute pe parcursul testelor (sper ca unele dintre ele să fie prezente doar pe unitatea mea de test), terminalul se mişcă foarte bine, vine la pachet cu tot ce ai nevoie atât pentru distracţie, cât şi pentru task-uri mai office şi sunt sigur că pentru mulţi dintre voi ar fi un gadget potrivit.

PRO

– materialele utilizate de foarte bună calitate;

– două sisteme de operare ce se mişcă fluent şi se completează unul pe celălalt;

– pachetul Office 365 complet pe Windows 8.1;

– rezultate bune în jocurile cu grafică complexă.

– sunet corect şi echilibrat;

– autonomie decentă;

– memorie internă suficientă pentru cele două sisteme de operare.

CONTRA

– lipsa garanției pe meleagurile autohtone;

– design simplu şi monoton;

– display bun, însă cu o defecţiune deranjantă la nivelul touch-ului

– cameră foto dezamăgitoare;

– aplicaţia Switch To Android nefuncţională.