Microsoft

Microsoft mizează o carte serioasă pe Windows Phone 7. Gândiți-vă că a fost lansat în urmă cu 7 luni și au fost prezentate o multitudine de telefoane cu acest sistem de operare din prima. În februarie au încheiat parteneriatul cu Nokia și se vorbește chiar de o achiziție a gigantului finlandez din lumea telefoanelor mobile. Vom vedea în lunile următoare dacă sunt simple zvonuri sau lucruri adevărate.

Astăzi, Microsoft a organizat un eveniment la Londra și New York în care a prezenta un update extrem de important al WP7. Observ că pe blogurile de tehnologie din dot com a fost adoptată denumirea de Windows Phone Mango în loc de Windows Phone 7.5.

Pe mashable.com am dat de primele date referitoare la Windows Phone Mango și planurile Microsoft vizavi de divizia de mobile. Mango va fi axat pe Comunicație, Aplicații și Internet. Sună bine, dar să vedem și cum vor aplica aceste deziderate. Se vorbește de multitasking, o mai bună integrare a serviciilor cloud – Microsoft are un întreg portofoliu.

Vor mai produce telefoane pe sistemul de operare mobil WP7 și Fujitsu, Acer și ZTE. Normal că Nokia va juca un rol de frunte ca și furnizor de handseturi, dar abia din 2012 și un prim smartphone Microkia va apărea pe la sfârșitul anului. Mango va fi integrat de la început și Steve Ballmer a spus că deja sunt telefoane cu acest software în faza de test.

Windows Phone are o misiune grea și anume aceea de a fi mai bun ca Android și iOS, astfel încât lumea să uite sau să lase aceste platforme mobile pentru cea de la Microsoft. Va fi greu să se facă această trecere rapid plus că se vede de la o postă că WP7 nu are maturitatea necesară ca să depășească sistemele de operare mobile amintite mai sus.

Credit foto

Categorii: microsoft
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.