Software

În urmă cu câteva zile scriam într-un articol că în 2021 am putea vedea încărcare wireless rapidă la 100W. Lansarea celor de la Xiaomi de astăzi este dovada clară că acel “am putea vedea” se transformă în “vom vedea”.

Producătorul chinez a prezentat oficial tehnologia de încărcare wireless la 80W. Aceasta promite rezultate impresionante:

  • o baterie de 4000 mAh poate fi încărcată de la 0 la 10% în doar 1 minut;
  • o baterie de 4000 mAh poate fi încărcată de la 0 la 50% în doar 8 minute;
  • o baterie de 4000 mAh poate fi încărcată de la 0 la 100% în doar 19 minute.

Pentru a obţine aceste rezultate spectaculoase, Xiaomi a implementat un sistem de încărcare mai eficient cu cip dedicat şi bobine independente. Compania chineză a folosit şi baterii duale 6C, conectori multi-pole MTW şi accelerare software.

Xiaomi susţine că după 800 de încărcători complete la 80W, bateria va avea cel puţin 90% din capacitatea iniţială.

Sursa: gsmarena.com