Xiaomi dispune de un întreg ecosistem de produse, de la smartphone-uri și până la friteuze cu aer cald. Au prezentat 5 astfel de produse, iar primul despre care discutăm este un router wireless denumit Xiaomi Mi Router AX9000.

*Prețul recomandat din Europa este de 299 euro / aprox. 1470 lei. 

Xiaomi Mi Router AX9000 este un router din segmentul premium (tri-band și până la 8354 Mbps). Încorporează un procesor Qualcomm quad-core la 2.2 GHz pe ARM Cortex-A53 și dezvoltat într-un proces de litografie pe 14nm + NPU de tip dual-core la 1.7 GHz, 1 GB memorie RAM, modulație 4K QAM, bandă de 160MHz pentru gaming.

Ca design aș spune că amintește de o navă spațială, LED-ul poate fi customizat, iar router-ul dispune de soluții pentru răcire în a prezerva capacitatea de a livra viteze ridicate de transfer în sesiunile prelungite de accesare a internetului în locuință.

Sunt 12 antene externe (presupun că în cele 4 antene vizibile sunt inserate 12 antene cu 4×4 MU-MIMO, în total – antenă dedicată pentru IoT). Dispune de 4 porturi RJ-45 capabile de 10 / 100 / 1000 / 2500 Mbps, 1 x USB 3.0 și permite controlul & setările inițiale prin aplicația Mi Home.

Ce viteze este capabil să atingă în wireless?

2.4 GHz – 1148 Mbps;

5 GHz – Banda 1 – 4804 Mbps;

5 GHz – Banda 2 – 2402 Mbps.

Am uitat să specific că avem un router cu Wi-Fi ax.

Este primul router tri-band de la Xiaomi și pare a fi o declarație față de ceilalți jucători din piață, în sensul în care și ei sunt pregătiți să livreze un produs capabil pentru gaming, dar și pentru casele ce au o multitudine de gadgets ce necesită acces la internet (antena dedicată IoT, spre exemplu). Aștept cu interes să avem mai mult de 1 Gbps pe țeavă spre a putea folosi un router precum Mi Router AX9000 la potențial maxim.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.