Smartphone

În urmă cu doar câteva ore Xiaomi a lansat seria de smartphone-uri Xiaomi Redmi K50 (alături de aceasta a fost anunţat şi modelul Xiaomi Redmi K40S prezentat deja într-un articol separat). Seria este formată din Xiaomi Redmi K50 şi Redmi K50 Pro, iar în cele ce urmează vom detalia varianta standard.

La prima vedere Xiaomi Redmi K50 pare a fi un best-buy veritabil, asta şi pentru că oferă o serie de specificaţii excelente la un preţ wow:

  • display OLED de 6.67 inch cu rezoluție 2K (3200 ×1440 pixeli), rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de până la 480Hz, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, HDR10 / 10+, luminozitate de până la 1200 nits, acoperire 100% pentru spectrul de culoare DCI-P3, contrast ratio 5.000.000:1;
  • procesor MediaTek Dimensity 8100 de tip octa-core realizat pe 5nm, Mali-G610 GPU, 8 / 12 GB LPDDR5 RAM, 128 / 256 GB UFS 3.1 spațiu de stocare;
  • Android 12 cu MIUI 13;
  • dual-sim, 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.3, NFC, USB Type-C, GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO, QZSS (L1+L5), cititor de amprentă lateral, port infraroşu, radio FM, acustică Hi-Res, difuzoare duale cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 48 Megapixeli cu senzor Sony IMX582, f/1.79, OIS și dimensiune a pixelului de 0.8 microni, flash LED + 8 Megapixeli de tip ultrawide la 119 de grade, f/2.4 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 20 Megapixeli cu senzor Sony IMX596, dimensiune a pixelului de 0.8 microni, f/2.4, funcţii AI, filmare la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5500 mAh ce permite o încărcare rapidă până la 67W, dimensiuni 163.1 x 76.15 x 8.48 mm, 201 gr greutate.

Din punct de vedere hardware smartphone-ul arată foarte bine, ecranul se anunţă unul dintre cele mai bune în segmentul său de preţ. Avem şi un procesor puternic, conectivitate completă, baterie ce promite o autonomie peste medie şi chiar un ansamblu foto ce nu va dezamăgi (în acest caz aşteptările ar trebui să fie unele moderate).

Îmi plac şi noile trăsături estetice abordate de Xiaomi pentru Xiaomi Redmi K50. Avem o construcţie metal + sticlă, zona frontală cu margini subţiri şi cameră tip bulină poziţionată central şi un spate elegant cu un modul foto generos. Smartphone-ul dispune şi de un sistem actualizat de răcire, unul tip vapour chamber cu 7 straturi de grafit, foi de cupru şi pastă termică, ce acoperă 72% din placa de bază.

Xiaomi Redmi K50 va fi disponibil pe argintiu, verde, albastru şi un negru special denumit Feather Design cu microcristale pentru un aspect aparte.

La final am lăsat cireaşa de pe tort, preţul:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 377 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 409 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 440 dolari.

Ştiu că sunt cele practicate în China, însă chiar şi la preţuri ce ar putea porni de la 450 euro pentru Europa, Xiaomi Redmi K50 rămâne un best-buy.

Via: weibo.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.