Smartphone

Apple este singurul producător de smartphone-uri ce foloseşte o tehnologie de încărcare wireless magnetică. Aceasta se numeşte comercial Apple MagSafe şi a fost lansată în premieră pe seria iPhone 12.

În lumea Android nu există încă niciun telefon cu o astfel de încărcare, chiar dacă în vara anului trecut se vehicula că Realme va lansa un astfel de device. Până la urmă s-a dovedit că tehnologia există (Realme MagDart), unele publicaţii tech chiar au testat-o, însă smartphone-ul compatibil, Realme Flash, a rămas pentru moment la stadiul de prototip (sau cel puţin nu există încă pe piaţă).

Luna aceasta chinezii de la ZTE vor lansa flagship-ul ZTE Nubia Z40 Pro. Acesta va include specificaţii de top, de la procesorul flagship Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, până la un sistem de răcire inovator denumit Frost Dragon (foloseşte grafit şi o soluţie de răcire în trei faze). Şi camera foto se anunţă cu potenţial, senzorul wide urmând a fi unul custom Sony IMX787 cu obiectiv de 35mm şi f/1.6.

Acelaşi smartphone ar putea aduce în premieră pe piaţa telefoanelor cu Android şi tehnologia de încărcare wireless magnetică. Un teaser publicat în China sugerează acest lucru şi sunt şanse foarte mari ca ZTE Nubia Z40 Pro să spargă în sfârşit gheaţa. Nu avem alte detalii, nu ştim viteza de încărcare, însă până la lansare mai sunt doar câteva zile, deci nu mai avem mult de aşteptat pentru a confirma / infirma informaţia.

Sursa: gsmarena.com