Posh Mobile Micro X S240 – cel mai mic smartphone din lume are un display de doar 2.4 inci şi conectivitate 4G

19/04/2016

Un producător de talie mică, Posh Mobile, a lansat în urmă cu câteva luni cel mai mic smartphone din lume: Posh Mobile Micro X S240. Până acum acest mic telefon a rămas anonim deoarece preţul său de comercializare de 90 dolari era cam mare, iar vânzările au fost foarte slabe.

Posh Mobile Micro X S240 3

De curând compania producătoare a decis să taie foarte mult preţul în speranţa că va atrage atenţia, iar acest lucru s-a întâmplat. La doar 49.99 dolari Posh Mobile Micro X S240 se vinde foarte bine, chiar dacă în realitate este mic, mic, minuscul. Acest smartphone are un display de doar 2.4 inci, 52 g. greutate, procesor dual-core, conectivitate 4G, baterie de 650 mAh şi o camera foto de 2 megapixeli. Posh Mobile Micro X S240 rulează Android 4.4 KitKat, este un device single-sim şi poate fi achiziţionat pe Amazon în 4 variante de culoare: alb, negru, roz şi albastru.

Ce părere aveţi despre această mica jucărie? Poate fi o soluţie pentru un copil de 5-6 ani?

Posh Mobile Micro X S240

Câteva din specificaţiile lui Posh Mobile Micro X S240:

  • display TFT de 2.4 inch cu rezoluție 240 x 432 pixeli;
  • procesor MediaTek MT6572 de tip dual-core la 1.0 GHz, Mali-400 GPU, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 32 GB.
  • Android 4.4 KitKat;
  • 3G, 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, jack de 3.5 mm, A-GPS și GPS;
  • cameră foto de 2 megapixeli şi cameră frontală de 0.3 megapixeli;
  • baterie de 650 mAh, 52 g. greutate şi 11.6 mm grosime.

httpvh://youtu.be/D3Ud75YoT_g

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.