Îl folosesc pe Huawei P20 Pro de o bună perioadă de timp, de peste jumătate de an, iar de curând l-am schimbat cu Huawei Mate 20 Pro. A fost vârful de gamă al companiei chineze, un dispozitiv din gama premium ce dorește a oferi o experiență de utilizare fără cusur.
Sunt cel puțin trei elemente cheie ce-l evidențiază pe P20 Pro: designul, performanțele atinse la nivel de cameră foto și video și autonomia. Aș spune că și la nivel hardware au redus ecartul față de Qualcomm, dar mai multe informații la capitolul dedicat.
Dacă ne uităm la seria P nu avem cum să nu remarcăm evoluția Huawei. Vi-l readuc în atenție pe Huawei P10 și Huawei P9. Inițial, P-urile veneau cu un preț mai așezat față de concurență, doreau a ieși prin raportul preț / specificații. La P20 Pro avem o rețetă diferită, prețul afișat este în linie cu concurența premium Android, dar asta și pentru că smartphone-ul luptă de la egal la egal cu orice alt flagship din 2018. Nu mai sunt concesii făcute, iar gigantul chinez a investit serios în R&D (procesor dezvoltat intern, cameră foto și video cu diferite tips & tricks etc).
Material de tip unboxing:
httpvh://youtu.be/SreScVAFIAE
Specificații
Design
În pachet pe lângă smartphone, regăsiți și încărcătorul de tip SuperCharge ce alimentează la, cablu de tip USB type-C – USB, agrafă pentru slotul dedicat celor două cartele de tip nanoSIM, căști pe USB type-C de tip in-ear ce amintesc de cele găsite în pachet alături de iPhone, dar și adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm, ghid de pornire rapidă, certificat de garanție. Smartphone-ul sosește cu o folie de protecție aplicată din fabrică.
Huawei P20 Pro are decupaj în partea superioară a ecranului, de aici și aspectul 18.7:9 al display-ului. Notch-ul merge a fi păcălit din interfață, pentru cei ce nu suportă acest element de design. Personal, abia aștept să vină 2019 ca să scăpăm de acest artificiu nefericit în ce privește ecranul unui telefon mobil.
În afară de notch, P20 Pro impresionează printr-un design elegant, prin atenția la detalii. Șasiul metalic contribuie la partea de rigiditate structurală. Partea spate impresionează prin simplitate și prin liniile ce amintesc clar de o cameră foto compactă, cei trei senzori sunt puși în linie, cititorul de amprentă l-au pus în partea frontală, la baza ecranului – cea mai bună poziționare din punctul meu de vedere (nu în spate, nu sub ecran, ci la baza sa). Camerele ies în evidență față de profilul general și recomand utilizarea unei huse de protecție, mai ales că avem sticlă pe față și spate și paza bună te protejează de situații ce ar duce la un drum spre service sau la o revânzare cu un preț mult mai mic.
Fotografiile ce însoștesc articolul ar trebui să vă facă o impresie cu privire la modul în care arată P20 Pro. Compania chineză a pus mereu preț pe design și este suficient să ne amitim de câteva modele emblematice: Huawei Mate S, Huawei Mate 8, Huawei Mate 9 Pro (numitorul comun era carcasa metalică). La P20 Pro s-a mizat pe sticlă și în spate, dar fără a sosi la pachet și încărcare wireless. Asta pentru că ei nu aveau o încărcare wireless suficient de rapidă, la Mate 20 Pro s-a rezolvat și acest aspect. De notat că au implementat și o certificare IP67 în ce privește contactul cu apa și praful (până la 1 metru adâncime pentru până la 30 de minute). Trebuie să punctez că nu am avut curajul să studiez acest aspect.
Ecran și sunet
Sunt două elemente ce-l ajută să obțină o autonomie excelentă: panelul AMOLED și rezoluția FHD+. Avem un ecran AMOLED de 6.1 inch cu rezoluție 2240 x 1080 pixeli. aspect 18.7:9, densitate a pixelilor de 408ppi, certificare IP67. Este o steluță ce merge a fi dezbătută aici.
Mă refer la sticla de protecție, Huawei nu a pus o sticlă Gorilla Glass (dacă ar fi utilizat, ar fi punctat la nivel de specificații etc). Avem o sticlă simplă protejată cu folie din fabrică, lipsește și tratamentul oleofobic. Eu l-am utilizat peste 6 luni cu folia din fabrică, folie ce este de o calitate medie și nu am avut absolut nicio problemă. Totuși, cred că mergeau a nu face rabat și la prețul la care l-au adus pe P20 Pro să-l echipeze în linie cu ceea ce găsim la concurență.
În afară de acest aspect nu i-am găsit niciun punct CONTRA. Impresionează printr-o luminozitate ridicată (cu modul Auto urcă până la 600 nits, iar pe manual se oprește pe la 400 – 450 nits), prin unghiul larg de vizualizare, prin calitatea și acuratețea redării culorilor. În mediul exterior sub acțiunea razelor de soare se descurcă decent în ce privește luminozitatea, mai ales dacă modul Auto este pornit și aduce la pachet un mic boost. Totuși, nu-l întrece pe Samsung S9 Plus la acest capitol (peste 1000 nits în modul Auto).
Opțiunea Tonuri Naturale din Culoare și confort ochi reglează temperatura de culoare în funcție de iluminare ambientală. Modurile de culoare sunt simpliste: Normală și Intens, fiecare cu trei opțiuni Implicit, Cald și Rece. L-am folosit pe modul Intens și setarea Implicit (cei pasionați pot regla culorile după cum doresc etc).
Pentru a obține un plus pe partea de autonomie se oferă posibilitatea în a regla rezoluția: HD+ cu 1492 x 720 pixeli și FHD+ cu 2240×1080 pixeli. Dacă la Samsung recomand setarea de mijloc pentru un plus în ce privește autonomia, la Huawei nu este cazul. Nu am sesizat nicio diferență majoră între cele două rezoluții, până la urmă avem o rezoluție FHD, un ecran AMOLED și o baterie de 4000 mAh. Fanta merge a fi ascunsă printr-o bandă neagră ce o face mai ușor vizibilă.
Sunetul cade în sarcina a două difuzoare. Din start spun că te scutește de o mini boxă bluetooth. Difuzorul principal se află la bază, iar cel secundar deasupra ecranului. Întregul spectru este redat în mod corect, amplitudine ridicată + bass din plin, fără pic de distorsiune la maxim. Setările de reglare a volumului sunt pe aceeași parte cu butonul de pornire / oprire, iar poziționarea difuzorului secundar îl face ușor de acoperit când telefonul este ținut în landscape. Nu avem jack de 3.5 mm, iar căștile din pachet sunt pe USB type-C, avem și un adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm pentru cei ce doresc să folosească căștile clasice pe jack-ul ce a scris istorie. Nu m-am putut adapta la căștile ce seamănă cu ale iPhone-ului și nu de acum, de câteva generații de când le pun în pachet. Prefer căștile in-ear clasice, cu Sennheiser + adaptor = excelent, dar parcă prea mult bass față de gustul meu când este dat la maxim, pe la 70 – 80& = mult mai bine. P20 Pro este capabil să redea conținut audio la 32-bit / 384kHz.
Concluziile la acest capitol: ecran bun și sunet excelent.
Hardware, sistem de operare și aplicații
De obicei, Kirin-urile dezvoltate de Huawei erau cu un pas în spate față de concurența directă de la Qualcomm, iar de cele mai multe ori ieșeau în evidență și printr-un consum mai mare de energie. Pot să spun că la Kirin 970 se văd miliardele investite pe partea de R&D, iar aceste incoveniente au dispărut. Performanțele atinse de Kirin 970 sunt în linie cu ceea ce oferă și Qualcomm Snapdragon 845 (asta și pentru că între 835 și 845 nu sunt cine știe ce diferențe majore în ce privește puterea de procesare).
- Huawei a implementat o matrice neurală de tip NPU (cum îi spun ei – AI). Toate detaliile le-am prins într-un articol dedicat.
Kirin 970 este dezvoltat pe un proces de litografiere în 10nm, manufacturat de către TSMC. Dispune de 4 nuclee pe ARM Cortex-A73 la 2.4 GHz și 4 nuclee pe ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz + acceleratorul grafic Mali-G72 MP12 (12 nuclee integrate).
Informații relevate de CPU-Z;
Are un controller de memorie de 2 x 32-bit la 1833 MHz de tip LPDDR4 (modelul meu avea 6 GB RAM și 128 GB stocare de tip UFS 2.1, fără slot pentru cardurile microSD).
NPU-ul responsabil de AI a fost dezvoltat printr-un parteneriat cu Cambricon Technology.
Ce interesează pe utilizator?
- Viteză și cum funcționează în timp – jos pălăria pentru ce aduce Huawei aici. Nu pot spune că sunt fan al interfeței grafice, deși noul EMUI bazat pe Android 9.0 Pie va rezolva și acest incovenient, dar nu am cum să nu remarc cât de sprinten este chinezul și faptul că nu-și pierde din prospețime pe termen lung. Nu are nșpe mii de aplicații și servicii în fundal precum Samsung-urile și asta se vede, plus că ei închid multe aplicații remanente ce consumă din RAM.
- La ce ajută AI-ul? Pe partea de cameră foto și video, detalii la capitolul dedicat (recunoaștere a scenariilor și aplicarea de setări personalizate, un plus de viteză în operațiunile desfășurate pe terminal).
O altă combinație / invenție a Huawei este GPU Turbo, software ce ajută terminalul în a oferi performanțe ridicate în jocuri pe o perioadă mai lungă de timp. Am GPU Turbo pe P20 Pro de prin august, pot să spun că se vede acolo o mică, dar mică îmbunătățire, dar nimic cu adevărat major. Până la urmă, este o joacă în software și poți să aduci un boost, dar nimic care să fie cu adevărat wow, nemaivăzut, nemaiauzit.
Unul dintre jocurile în care l-am pus la treabă pe P20 Pro a fost PUBG. Se descurcă excelent, mai bine față de Samsung GALAXY Note9 cu hardware Exynos, dar mi s-a părut a fi cu puțin sub OnePlus 6 cu Qualcomm Snapdragon 845 (OnePlus epatează prin detaliile grafice). P20 Pro-ul se descurcă foarte bine, trebuie să recunosc asta. Marele său punct PRO este că nu se încălzește la fel de tare precum cele două modele menționate. De fapt, marele avantaj al GPU Turbo este faptul că telefonul menține un fps ridicat pe o perioadă prelungită de timp, iar asta chiar se simte în sesiunile de PUBG.
EMUI 8.1 bazat pe Android 8.1 Oreo își trăiește ultimele clipe de glorie, peste doar câteva zile, P20 Pro schimbă haina cu Android 9 Pie și EMUI 9.0 (interfață mai aerisită și mai bine organizată ce amintește din ce în ce mai bine de Android-ul în stadiu nativ și nu de interfața Huawei).
Sunt destule tips & tricks ce se lasă descoperite în EMUI, o interfață ce nu-i deloc aglomerată, ce iese în față prin viteză și faptul că telefonul nu agață în niciun scenariu de utilizare. Telefonul a primit constant update firmware, uneori și de ordinul a peste 1 GB. Semn că Huawei lucrează spre a îmbunătăți experiența de utilizare, spre a rezolva buguri etc. Patch-urile de securitate erau aduse la nivelul lui august și bănuiesc că la update-ul spre 9.0 Pie va trece spre octombrie / noiembrie.
Aplicații preinstalate pe Huawei P20 Pro;
Aplicații Google – Căutare Google, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Duo, Google Foto, Documente, Chrome;
Aplicații aduse de către Huawei – Teme, Meteo, Înregistrare sunet, Lanternă, Oglindă, Telecomandă, HiCare, Busolă, Copie de rezervă, Phone Clone, Quik.
Este nevoie de un id huawei spre a face backup în cloud + acces la un magazin de aplicații denumit AppGallery. Suită de joc permite un mod dedicat, aici intervine și GPU Turbo, fără întrerupere + împiedicare pentru atingerea neintenționată.
Poți opta pentru mai multe metode de control pentru interfață.
- Clasic – controale de tip touch buttons ce merg a fi configurate după dorința utilizatorului;
- Cititor de amprentă transformat în tastă multifuncțională (apăsare scurtă – ecran de pornire, swipe la stânga – activități recente, swipe din dreapta cititorului de amprentă în sus – asistentul vocal Google);
- Tastă de navigare pe ecran – opțiune la care nu m-am putut adapta și nici nu i-am înțeles funcționalitatea.
Ecranul de pornire merge a fi configurat din launcherul preinstalat astfel încât să aducă toate aplicațiile și widgeturile pe fereastra de start sau să le organizeze într-un sertar (stilul clasic Android, doar că sertarul nu este accesat prin swipe, mă rog, se rezolvă cu un alt launcher față de cel stoc).
O funcție utilă este cea de seif. Printr-o altă metodă de autentificare îți configurezi accesul la fișiere pe care dorești să le protejeze suplimentar (fotografii, fișiere audio, materiale video + alte tipuri de fișiere). Implementarea acestei funcții nu mi se pare a fi realizată la fel de bine ca la Samsung. Pur și simplu, ai doar o altă metodă de autentificare. Poți să intri printr-un alt pattern și te duci direct pe modul Seif.
Probabil, una dintre cele mai puțin cunoscute funcții de pe Huawei P20 Pro este dată de modul Desktop. Ai nevoie de un cablu USB type-C – HDMI (nu este o ofertă prea variată de astfel de cabluri și am dat în jur de 150 lei pe unul de la Hama). Telefonul emulează un mod desktop friendly pe monitorul conectat și se transformă în touchpad ad-hoc. Pentru un control așa cum trebuie aveți nevoie de maus + tastatură pe bluetooth. Recunosc pe de altă parte că în afară de momentul în care am testat funcția nu am simțit nevoia să transform telefonul în desktop ad-hoc. Pur și simplu, ai nevoie de monitor + tastatură și maus, poate fi util când ești plecat și vrei să vezi conținutul de pe terminal pe un ecran mare, dar nu-i un element capital, de importanță majoră etc. Dacă monitoarele ar avea Wi-Fi, iar conexiunea s-ar face wireless și simplu, să zicem că am discuta diferit.
Concluzia pe aici: hardware puternic, dar mai ales un software scris bine ce impresionează prin viteză și prin faptul că nu obosește în timp, cu ghilimelele de rigoare.
Interfața Android 8.1 Oreo pe P20 Pro;
Performanțe
Rezultatele obținute aș spune că NU vorbesc de la sine. Asta și pentru că de multe ori, testele de benchmark sunt teste de benchmark și nu acoperă scenarii de utilizare din mediul real.
Dintr-o eroare am pierdut capturile de ecran cu testele benchmark, deci trebuie să mă credeți pe cuvânt la acest capitol. :)
Conectivitate
Aș spune că nu-i lipsește mai nimic: 4G pe ambele cartele, viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload prin agregare de spectru etc. Știe 4G atât pe TDD-LTE, cât și pe FDD-LTE, orice client de operator de telecomunicații din România este acoperit în ce privește acest aspect.
Sunt două variante de P20 Pro:
- CLT-L09C – o singură cartelă SIM;
- CLT-L29C – două cartele SIM;
Are 4G cu VoLTE, pot să confirm că funcționează atât pe Orange, cât și pe Digi Mobil. VoWiFi este și el, dar am observat că devine activ doar pe Orange.
în partea superioară se află portul infraroșu + microfon, în lateral dreapta dați de power + reglarea volumului pe aceeași latură, la bază de difuzorul principal + portul USB type-C, iar în stânga de slotul pentru cele două cartele de tip nanoSIM. Difuzorul secundar se află deasupra ecranului, în notch. Este utilizat și în apelurile de voce. Cititorul de amprentă se află poziționat sub ecranul OLED de 6.1 inch.
În SpeedTest pe conexiune gigabit a obținut 383 Mbps la download și 570 Mbps la upload în 5GHz pe Wi-Fi ac când l-am testat cu router-ul TP-Link AC3200.
În ce privește celelalte elemente de conectivitate încorporate: Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, USB type-C de tip 3.1, NFC, fără jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și GALILEO pe partea de localizare. Lipsește bluetooth 5.0 și trebuie să te mulțumești cu bluetooth 4.2 cu A2DP, LE, EDR și aptX HD. Apropo, portul infraroșu îl transformă în telecomandă ad-hoc pentru electronicele din casă (mă bucur că Huawei nu a renunțat la acest element practic).
Pe partea de senzori încorporați: cititor de amprentă fix cu recunoaștere ultra-mega rapidă (ce termeni elogioși vreți voi să oferiți), accelerometru, giroscop, senzor de proximitate și senzor pentru spectru color (pentru opțiunea tonuri naturale ce reglează ecranul în funcție de mediul ambiant).
Lipsește jack-ul de 3.5 mm, bluetooth 5.0 și slotul pentru cardurile microSD, iar 4G-ul nu este de tip dual-active spre a merge în mod simultan pe ambele cartele. În rest, nimic de comentat și funcționare impecabilă pe 4G + Wi-Fi cu viteză foarte bună în descărcarea de conținut, browsing etc. Am uitat să punctez recunoașterea facială, dar lipsește un senzor IR dedicat și se vede asta, în special în situațiile în care lumina nu este suficient de bună pentru o recunoaștere rapidă. Totuși, cititorul de amprentă funcționează impecabil și poziționarea o consider drept cea mai bună.
Camera foto și video
Înainte de a-l diseca pe P20 Pro și capacitățile sale foto și video merită să facem o discuție adiacentă. Sunt două scenarii pe care fiecare producător de telefon mobil le ia în calcul spre a ieși în evidență la acest capitol, scenarii pe care urmează ulterior să le fructifice prin campanii dedicate de marketing etc.
- Camera phone care să livreze fotografii cât mai aproape de ceea ce ochiul vede în fața sa – abordarea a Samsung pe ultimele modele și asta după ce și ei aplicau proceduri de tip oversharpness și alte nebunii spre a impresiona;
- Camera phone care să impresioneze utilizatorul cu imagini excelente pentru social media (Facebook și mai ales, Instagram), nu ai nevoie de filtre cu Master AI activat pe Huawei P20 Pro.
Acum să nu vă gândiți că Huawei-ul nu scoate și fotografii conforme cu ceea ce vede în fața obiectivului. Există modul Manual + posibilitatea în a dezactiva Master AI-ul și imaginile sunt mai naturale, mai puțin forțate să impresioneze ochiul.
Fiecare abordare are puncte sale bune și mai puțin bune, iar un chestionar în domeniu ar releva opinii diversificate pe marginea subiectului. Importante sunt vânzările și percepția din piață pentru un brand, iar Huawei capitalizează constant opinii pozitive.
Acum să fie clar, nu există camera phone perfect. Fiecare telefon epatează în anumite punct și pierde pe altele. Huawei P20 Pro se descurcă foarte bine, luptă în segmentul premium, are elementele sale inedite cum ar fi modul de noapte de-a dreptul ieșit din comun, dar pierde pe alte direcții (clipurile video spre exemplu). Nu-l văd drept cel mai bun, la nu știu câte puncte distanță de ceilalți, cum a făcut DxOMark, dar cu siguranță avem un terminal bun spre foarte bun la captura de imagine.
Interfața camerei foto și video de pe Huawei P20 Pro;
Sunt trei senzori în partea spate de la P20 Pro:
- 40 Megapixeli cu f/1.8, 27mm wide, OIS și focalizare prin PDAF și tehnologia laser;
- 20 Megapixeli alb / negru cu f/1.6, 27 mm wide, OIS și focalizare prin PDAF și tehnologia laser;
- 8 Megapixeli cu f/2.4, 80mm telephoto, zoom optic 3x, OIS și focalizare prin PDAF și tehnologia laser.
Observați un numitor comun: OIS, autofocus prin PDAF + laser pentru fiecare dintre cei 3 senzori în parte!
Filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps, la 1080p cu 30 fps și gyro-EIS activat, la 720p cu 960 fps. Lipsește 2160p cu 60 fps, cine știe s-ar putea să-l adauge la Android 9.0 Pie, iar filmarea la 720p cu 960 fps pot să spun că nu mă impresionează în mod deosebit (claritatea nu este cine știe ce).
Clip 1 2160p cu 30 fps realizat cu Huawei P20 Pro;
Clip 2 2160p cu 30 fps realizat cu Huawei P20 Pro;
Fotografii făcute cu Huawei P20 Pro
Am lăsat imaginile să vorbească de la sine pentru flagship-ul chinez. Îl consider a livra fotografii de bună spre foarte bună calitate în majoritatea scenariilor, un competitor de seamă pentru poziția de camera phone-ul cel mai bun din 2018.
Autonomie
Bateria de 4000 mAh, ecranul AMOLED cu rezoluția FHD+, partea de matrice neurală și procesorul îl ajută pe P20 Pro spre a ieși în evidență drept unul dintre cele mai bune vârfuri de gamă ca autonomie oferită. Nu prea ai cum să-l aduci de la 100% la 0% de dimineața până seara, chiar și într-un scenariu de utilizare intensiv. Autonomia oferită de P20 Pro este un mare plus în concurența cu oricare alt vârf de gamă Android lansat pe anul în curs.
În testul Gadget.ro a obținut 10 ore și 50 minute (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube, pe conexiune wireless).
În ce privește alimentarea cu energie electrică cu încărcătorul din pachet SuperCharge / 4.5V la 5A sau 5V la 4.5A a urcat de la 0 – 100% în 102 minute (1 oră și 42 minute). Încărcarea de la 0 – 58% are nevoie de doar 30 minute.
Preț
Huawei P20 Pro – 3599 lei la eMAG.
În materie de huse am o recomandare – Spigen la 70.99 lei. Este mai butucănoasă, dar îl protejează bine, iar camerele nu mai ies în relief. Fărăr husă, nici nu prea poți să-l pui pe o suprafață plană fără frica ca o zgârietură accidentală să se prindă pe sticla unuia dintre cei trei senzori. Ies în relief pentru fiecare dispune de OIS. Pe cea originală de tip flipchart doar am cumpărat-o, dar nu m-a făcut să-l folosesc, cred că până la urmă nu sunt pentru mine astfel de huse.
Concluzii
Huawei P20 Pro este unul dintre cele mai bune telefoane mobile Android lansate în 2018, iar în chestionarul de sfârșit de an sunt sigur că va lupta pentru o poziție în top 3. Compania chineză a reușit o adevărată revoluție dacă ne raportăm la P10 & P10 Plus (design, cameră, putere de procesare etc).
Prețul începe a deveni din ce în ce mai atractiv, iar de Black Friday poate-l vedem coborât sub pragul a 3000 de lei. Investițiile în miliarde de dolari pe partea de R&D au permis Huawei să crească precum Făt-Frumos și să prindă din spate liga premium Android, de ce nu și iPhone-ul de la Apple. Aș spune că prin seria P20 deja luptă de la egal la egal din mai toate punctele de vedere, fără vreun rabat calitativ.
Am structurat punctele PRO și CONTRA.
PRO
- design elegant;
- ecran AMOLED ce impresionează prin culorile plăcute și unghiul larg de vizualizare;
- putere de procesare + conectivitate de top + interfață ce impresionează prin timpul prompt de reacție în preluarea comenzilor, dar și prin faptul că nu obosește în timp, nu agață sau să ofere lag;
- cameră foto cu rezultate spectaculoase în diferite scenarii de utilizare;
- autonomie excelentă + încărcare rapidă a acumulatorului de 4000 mAh.
CONTRA
- notch-ul din partea superioară nu are o explicație clară, acolo nu și-a făcut loc un senzor IR pentru deblocare facială, la bază dispune de cititor de amprentă etc;
- fără slot pentru microSD, fără jack de 3.5 mm (certificare IP67 putea fi obținută și cu jack, să zicem că lipsa jack-ului a ajutat pe Huawei să implementeze o baterie mai mare);
- sticlă pe spate, dar fără încărcare wireless.
- fără tratament oleofobic pentru ecran (de aici și folia montată din fabrică);
- luminoziatea ecranului ar fi putut fi o idee mai ridicată, mai ales că vorbim de un telefon din categoria premium;
- lipsă 2160p cu 60 fps;
Huawei a învățat din experiența numită P20 și P20 Pro, iar feedback-ul primit l-au integrat în…, Huawei Mate 20 Pro!