25 de ani de Orange Educational Program și gala de absolvire pentru 3 generații noi de absolvenți sau ce înseamnă să-ți alegi o carieră în domeniul telecomunicațiilor

04/11/2022

Am participat în urmă cu câteva zile la gala de absolvire a 3 generații de Orange Educational Program din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnice din București.

De ce 3 generații?

Contextul dat de către pandemie a făcut ca această gală să nu mai fie realizată pentru generațiile 2020 și 2021. Așa că au reușit să organizeze evenimentul cu cei 99 de absolvenți ai OEP din ultimii 3 ani.

O să fac o introducere ceva mai mare. O parte dintre voi știți că sunt profesor în ciclul gimnazial, iar ca profesor mi s-a oferit șansa să mă ocup de consiliere și orientare (dirigenție). Cu cât se apropie clasa a VIII-a, încerc să-i orientez sau sfătuiesc să aleagă trecerea la liceu în funcție de abilitățile pe care le au. Mă bucur când după ani și ani descopăr că și-au găsit o cale și o parte dintre ei lucrează în joburi ce le aduc satisfacții profesionale și materiale.

Mereu le spun că sunt două drumuri pe care le pot alege. Unul mai ușor ce presupune lipsa de efort, neimplicare în ceea ce se întâmplă la școală etc și un alt drum, mai greu și cu beneficii ce vin în timp. Totul începe de la atenția aplicată în timpul lecțiilor, de la respectarea temelor, de la a descoperi ce îți place și a încerca să fii cât mai bun în domeniul respectiv.

M-am bucurat la Gala Orange să descopăr un parteneriat de lungă durată între facultățile tehnice din țară și mediul privat. Orange a adus și alte companii în acest program și au fost oferite premii și de către Cisco, Ericsson, Nokia etc. Se vedea dorința fiecăruia în a încerca să-i atragă pe cei ce au absolvit programul. Mare parte dintre ei deja lucrau la Orange și în alte poziții bune.

Una dintre inițiativele Orange în această direcție este Orange 5G Lab din cadrul UPB. Aici este infrastructura necesară unor proiecte de cercetare și inovare care să aducă digitalizarea în sectoare precum agritech, mașini autonome, e-health, tehnologie verde etc. Este mare lucru ca din timpul facultății să lucrezi într-un astfel de laborator și să dobândești cunoștințe care să te ajute mai departe, dar și să ai mentorat pe măsură încă din etapa inițială de formare profesională.

Mai sunt două aspecte ce mi-au atras atenția:

  1. Au ținut discursuri și responsabili de OEP din cadrul facultății, inclusiv decanul, iar feedback-ul din sală a fost pe măsură (zâmbete, aplauze etc). Se vede că există pasiune pentru această specialitate, atât din rândul profesorilor, dar și din rândul celor ce ajung să studieze aici.
  2. Mult mai multe fete printre absolvenți față de așteptările pe care ți le stabilești cumva în minte pentru o facultate tehnică. M-am bucurat să văd că se deschidea calea telecomunicațiilor și printre ele, nu doar în rândul băieților. CEO-ul Orange România a precizat că a absolvit o facultate similară, din Republica Moldova.

Și când spun lungă durată, chiar este așa. Sunt 25 de ani de când a început OEP (în 1997 cred că Orange nici nu trecuse la denumirea din prezent). Au fost peste 1200 de absolvenți de-a lungul timpului, peste 500 au luat parte la stagii de internship în cadrul Orange, iar 165 au ales să-și realizeze lucrările de licență în cadrul companiei.

OED este prezent în cele mai importante centre universitare din 🇷🇴:

🟠 Universitatea Politehnică din București – 1997;

🟠 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – 2018;

🟠 Universitatea Gheorghe Asachi din Iași – 2020;

🟠 Universitatea Ovidius din Constanța – 2020;

🟠 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 2021;

🟠 Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – 2021;

🟠 Universitatea Politehnică din Timișoara – 2021;

🟠 Universitatea de Vest din Timișoara – 2021;

🟠 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 2022.

O parte din discursul ținut de către Liudmila Climoc, CEO-ul Orange România în cadrul galei:

httpvh://youtu.be/3aGc3As2vpI

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.