8400 de imagini pe Flickr din misiunile pe Lună ale NASA

/
/
3 oct. 15
/

Peste 8400 de imagini din misiunile făcute pe Lună de către NASA sunt disponibile într-o galerie dedicată pe Flickr. Rezoluția este de 1800 dpi, iar procesul prin care au trecut de la rezoluția originală la cea actualizată a fost de durată, întreaga operațiune pornind în 2004. 

Au fost 6 misiuni pe Lună, mă refer strict la cele ce au avut echipaj uman și au făcut operațiunea de aselenizare. Apollo 11 a pornit balul în 1969, iar din 1972 niciun picior de om nu a mai pășit pe suprafața satelitului nostru natural.

Astronauții au folosit camere Hasselblad, detalii în spatele linkului. Galeria nu este completă și alte imagini urmează a fi uploadate în viitorul apropiat. Cele 8400 de fotografii aș spune că sunt un start destul de serios pentru un pasionat. Am răsfoit câteva sute și pot să spun că mă uimește nivelul de detalii.

Apropo, China s-ar putea să trimită următorul echipaj uman pe Lună, undeva până în 2020. Ar lua stindardul de la URSS și SUA, marile puteri ce au nutrit ambiții cosmice, dacă-mi permiteți o astfel de exprimare. În afară de ei, mai nimeni nu este interesat să desfășoare o misiune de gen, asta pentru că dronele și roboți sunt mai eficienți și mai ușor de controlat.

Categorii: Foto si Video
Cuvinte cheie: Flickr, NASA
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Freestyle+ sau cum arată un proiector portabil cu funcții AI, Real-Time Focus și Wall Calibration

Samsung a lansat cel mai nou proiector portabil din portofoliul său: Samsung Freestyle Plus. Noutățile sunt pe partea de luminozitate, AI ce ajută pe partea de optimizare a ecranului și alte câteva elemente ce le descoperiți în rândurile următoare.

Cameră auto DVR duală 70mai A810S – review (Calitate 4K HDR și opțiuni extinse la un preț mai mult decât corect!)

Sunt utilizator de camere auto DVR de ani buni, nu mai concep să nu echipez mașina cu așa ceva. Motivele sunt bine știute de toată lumea, haosul din traficul din țara noastră ne cam obligă să avem un martor întotdeauna de față la unele dintre cele mai inimaginabile evenimente ce pot apărea. 

Mio MiVue Pro 802W Pro, 803W Pro, 903W Pro și 903WD Pro Dual – concepute spre a fi folosite și când automobilul este parcat, iar prețurile încep de la 469 lei cu kitul de parcare inclus

Mio a lansat o întreagă gamă de dashcam-uri auto: MiVue 802W Pro, MiVue 803W Pro, MiVue 903W Pro și Mio MiVue 903WD Pro Dual.