Crește performanțele aplicației Youtube pentru Android cu ExoPlayer

În Iunie 2014 Google a lansat versiunea preview a Android 5.0 Lollipop, lucru pe care probabil îl știai deja. Însă alături de acest preview, aplicația Youtube pentru Android a primit o îmbunătățire sub forma unui nou player media – ExoPlayer.

Ce este ExoPlayer?

Până acum, motorul standard de redare media al aplicației Youtube a fost (și încă este) MediaPlayer. Acesta nu este foarte flexibil, după primirea URL-ului video încearcă să-l încarce cât mai repede posibil indiferent de condițiile telefonului și a conexiunii la internet. ExoPlayer este un motor de redare media care încearcă să rezolve problemele MediaPlayer. Acesta ține cont de procentul de utilizare al procesorului, dar și de variațiile de bandă ale conexiunii, oferind o încărcare mai rapidă și un pre-buffer mult mai scurt. Aceste diferențe vor fi vizibile atunci când folosiți conexiuni de date mobile, rețele WiFi aglomerate sau la încărcarea clipurilor 1080p.

Deocamdată acest motor de redare nu este folosit ca standard în aplicația de Youtube și va trebui activat manual. În viitor acesta va prelua ștafeta ca motor implicit, însă până atunci poți folosi instrucțiunile de mai jos pentru a îl activa.

De ce ai nevoie?

  • un device Android cu acces ROOT
  • aplicația Youtube pentru Android (link)
  • aplicația Root Browser (link) – la prima rulare este posibil să-ți propună să instalezi cateva utilitare mici necesare, pe care va trebui să le accepți.
  • răbdare

1. Primul pas va fi să intri în Settings -> Apps -> Youtube și să dai „Force Close”.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

2. Deschide Root Browser și mergi la data -> data -> com.google.android.youtube. Aici sunt stocate datele aplicației Youtube.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

3. Accesează folderul shared_prefs și caută fișierul youtube.xml.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

4. Apasă pe acesta și alege editorul text preferat. Daca nu ai unul, Root Browser vine cu RB Text Editor, ce-l va alege probabil automat. Acum va trebui sa cauți linia <map>, ca în imaginea de mai jos.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

5. Sub această linie, va trebuie să adaugi următoarele linii de cod (link pastebin pentru copy/paste), ca în imaginea de mai jos, și să apeși butonul de salvare din colțul dreapta-sus.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

Fisierul va trebui sa semene cu imaginea de mai jos.
Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

Acum poți închide aplicația Root Browser și să deschizi Youtube. Dacă totul a mers bine, atunci când vei deschide un clip vei fi întâmpinat de mesajul „Using ExoPlayer”, ca în imaginea de mai jos.

Creste performantele aplicatiei Youtube pentru Android cu ExoPlayer

Dacă întâmpini probleme, lasă-mi un mesaj în secțiunea de comentarii.

Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.