Provocarea foodpanda – mâncare sănătoasă la prânz și concurs

/
/
2 feb. 15
/

Presupun că vă amintiți de foodpanda, aplicație pe care o folosesc de ceva timp și mai ales de concursurile pe care le-am desfășurat săptămânal, la un moment dat, pe pagina noastră de Facebook. Am oferit vouchere în cadrul aplicației, a fost o ediție în care am oferit și 2 hanorace.

foodpanda și-a propus să vină în ajutorul celor care doresc să-și comande mâncarea preferată prin intermediul smartphone-ului sau tabletei, dintr-o ofertă diversificată care se pliază pe mai toate gusturile. Aplicația funcționează în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Ploiești, Oradea, Brașov și Arad.

Mi-au oferit o propunere inedită, în 5 zile să comand mâncare sănătoasă pentru masa de prânz prin intermediul aplicației. Se pliază la fix pe dorința mea de a slăbi, sedentarismul excesiv are efectele sale. Munca mea se desfășoară la birou sau la catedră din postura de profesor, efort fizic minim. O mâncare sănătoasă + exerciții fizice ar fi combinația ce m-ar ajuta să pierd câteva kilograme, în mod pozitiv, bineînțeles.

Am nevoie de ajutorul vostru prin intermediul recomandărilor de restaurante care să afișeze un meniu care să poată fi încadrat la mâncat sănătos. Aștept ideile pentru luni, dezbatem în secțiunea de comentarii. Așa va fi întreaga săptămână, iar la final voi alege pe doi dintre voi cărora le voi oferi 5 vouchere spre a-și comanda ce-și doresc prin intermediul foodpanda.

Am început cu o comandă de la Trattoria Belvedere: Salată asoratată cu roșii, castraveți, ardei gras, ceapă, salată verde și păstrăv grill. Mai trebuie să adaug ceva până la un minim de 60 lei.

Idei de început?

foodpanda este disponibilă pe:

iOS  /  Android  /  Windows Phone.

Update 1: Prima comandă prin foodpanda. Mâine am să țin cont de recomandările voastre din secțiunea de comentarii. Recomandările vă înscriu automat și în concursul cu 5 vouchere a câte 30 lei, vouchere ce pot fi folosit la comenzile făcute prin aplicație.

Update 2: A doua comandă și detaliile aferente.

Update 3: A treia comandă prin #foodpanda.

 

Update 4: Detalii în postarea preluată de pe pagina noastră de Facebook.

Update: Cele 2 seturi a câte 5 vouchere de folosit cu aplicația Foodpanda se duc către Alex și către Ionescu Gabriela.
Categorii: Opinie, Recomandari
Cuvinte cheie: advertorial, Foodpanda
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.

Operatorul român DIGI va intra în curând pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.

Am văzut War Machine, filmul numărul 1 pe Netflix în data de 8 martie 2026 şi deşi cam superficial în poveste, te întreţine decent într-o seară de weekend

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.