1) Display-ul Retină: Tehnologia „Retina”, care îngrămădeşte în touchscreen de patru ori mai mulţiu pixeli decât standardul, a debutat odată cu iPhone 4 pentru ca apoi să fie introdusă şi în noua generaţie de iPod Touch. Introducerea acestui display a fost una dintre upgrade-urile cele mai aşteptate însă, ecranele iPad2 au exact aceeaşi rezoluţie ca şi cele din prima generaţie. De această dată fanii Apple vor trebui să se mulţumească doar cu un model mai suplu şi să spere că Retina va veni anul viitor şi pentru iPad.
2) Slot pentru card SD card. Sau macar un port USB: De la început Apple a poziţionat iPad ca un dispzitiv complementar computerelor tradiţionale. Însă utilizatorii se găsesc adeseori în situaţia în care şi-ar dori să poată face pe iPad lucruri pe care le fac acum pe computer, ca de exemplu să descarce de pe camera foto pozele pe care de-abia le-au făcut. Până acum soluţia propusă de Apple a fost un adaptor pentru camera foto care foloseşte conectorul cu 30 de pini al iPad-pentru a conecta un card de memorie SD sau o cameră cu conector USB. Primele zvonuri despre un port mini-USB pe noul iPad au apărut încă din septembrie anul trecut. Productorii care au început apoi să construiască huse şi apărători pentru iPad 2 cu un orificiu suplimentar în partea de sus nu au făcut decât să toarne gaz pe foc.
3) Conexiunea Thunderbolt: Thunderbolt este portul de date ultra-rapid de la Intel, introdus săptămâna trecută de Apple în cea mai nouă linie de MacBook Pro. Thunderbolt promite viteze de transfer mai mari decât USB 3.0, ceea ce ar însemna o sincronizare mult mai rapidă pentru iPad, o reală necesitate în condiţiile în care capacitatea de stocare a tabletelor Apple va creşte. Cum însă acest lucru nu s-a întâmplat la cea de-a doua generaţie e probabil ca Thunderbolt să apară abia la iPad3.
4) Tehnologia NFC (Near Field Communications): Tehnologia NFC le permite dispozitivelor electronice să facă schimb de informaţii atunci când sunt amplasate în apropiere unul de celălalt. Zvonurile conform cărora Apple ar fi testat chip-urile NFC pentru iPhone 5 au început încă din august 2010, apoi un raport Bloomberg apărut în ianuarie anunţa că Apple lucrează la implementarea acestei tehnologii în următoarea generaţie de iPhone şi iPad-uri. Chip-urile NFC ar fi putut astfel fi folosite ca metodă rapidă şi uşoară de plată direct de pe telefon sau pentru aplicaţii care transferau informaţii de la un dispozitiv la altul. Google a introdus deja tehnologia NFC în sistemul său de operare Android 2.3 Gingerbread, fiuind disponibilă pentru dispozitive precum Nexus S.
5) 4G: Ultimul lucru de pe lista de upgrade-uri care ar fi trebuit să îşi facă loc în iPad 2 este 4G-ul, succesorul reţelelor 3G care promite să aducă viteze de transfer de date semnificativ mai mari.