Xiaomi Redmi Note 2 – review

02/11/2015

Încă de la prezentarea oficială din luna august, Xiaomi Redmi Note 2 a atras atenţia tuturor printr-un raport calitate / preţ de-a dreptul excelent. Am primit foarte multe solicitări pentru a face review-ul acestui smartphone, dar şi am vrut să văd cum arată un adevărat best-buy, am reuşit să facem rost de la gearbest.com de un Redmi Note 2 pe care să-l testez. Doresc să mulţumesc pe această cale retailerului chinez deoarece ne-a trimis la teste chiar versiunea Prime, adică cea cu 32 GB spaţiu de stocare şi procesorul MediaTek Helio X10 tactat la 2.2 GHz.

Revenind la Xiaomi Redmi Note 2 aş putea spune încă din startul acestui review că este unul dintre cele mai bune smartphone-uri cu preţ de sub 200 dolari (dacă nu cel mai bun). Cu un custom ROM exemplar, cu o cameră foto excelentă + un display pe măsură şi cu un conglomerat hardware impecabil pentru aria de preţ în care se încadrează, Xiaomi Redmi Note 2 este una dintre cele mai bune alegeri pe care o puteţi face dacă nu aveţi prea mulţi bani de cheltuit.

Nu vreau să credeţi că este telefonul perfect, are şi el defectele sale pe care le vom menţiona în review, însă sunt sigur că poate mulţumi şi cei mai exigenţi utilizatori.

Specificaţii Xiaomi Redmi Note 2

specificatii

Design

Xiaomi Redmi Note 2 (30)

Xiaomi Redmi Note 2 vine într-un pachet realizat din carton biodegradabil prietenos cu mediul, pe suprafaţa căruia veţi găsi câteva dintre specificaţiile smartphone-ului. În pachet primim telefonul, încărcătorul de 2A pe USB 2.0, cablul microUSB – USB 2.0 şi un set de instrucţiuni. De menţionat că încărcătorul necesită un adaptor pentru prizele din ţara noastră (acesta este relativ ieftin, îl găsiţi la aproximativ 10 lei).

Noi am primit în teste versiunea albă, însă Xiaomi Redmi Note 2 mai poate fi achiziţionat pe negru, albastru, roz sau galben. Deşi dispune de un display de 5.5 inci, telefonul se aşează excelent în mână, oferă un grip foarte bun, iar din punct de vedere al design-ului aduce foarte mult cu Xiaomi Mi 4i. Aş putea spune chiar că este un upgrade al dimensiunilor pentru acesta din urmă, cu menţiunea că Xiaomi Redmi Note 2 oferă acces la baterie şi la sloturile de conectivitate.

Smartphone-ul este realizat complet din plastic, doar butoanele de volum şi power fiind metalice. Nu îmi place să spun acest lucru, însă la îmbinarea dintre aceste taste şi restul carcasei cred că se putea lucra mai bine. În acea zonă există mici „guri de aer” care crează un zgomot sesizabil la atingere. Nu este o probleme foarte gravă, dacă nu analizezi cu atenţie telefonul poate chiar nu o observi, însă cred că aici Xiaomi putea face o îmbinare mai bună.

Plasticul utilizat pe spate este unul mat, acesta nu adună amprente, iar senzaţia generală oferită de terminal este aceea a unui telefon solid, cu o construcţie corectă şi dimensiuni destul de compacte.

În zona frontală ne lovim de cele 3 taste capacitive, senzorii de lumină şi proximitate, precum şi de camera frontală de 5 megapixeli. Pe spate regăsim camera foto de 13 megapixeli, bliţ-ul, logo-ul Xiaomi şi difuzorul, iar capacul poate fi destul de uşor înlăturat pentru a oferi acces la bateria de 3060 mAh, sloturile pentru microSIM şi slotul pentru cardul microSD.

Ca o concluzie, pot spune că Xiaomi Redmi Note 2 are un design simplu, plăcut, construcţie reuşită, plastic de bună calitate şi oferă o senzaţie de încredere şi siguranţă.

Ecran și sunet

Xiaomi Redmi Note 2 (20)

Smartphone-ul aduce un display IPS LCD de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), o densitate a pixelilor de 401 ppi şi un raport între smartphone şi ecran de 72.2%. Este un ecran foarte bun pentru segmentul său de preţ. Culorile sunt afişate plăcut, unghiurile de vizualizare sunt largi, iar luminozitatea ridicată asigură lizibilitate chiar şi în condiţii de lumină excesivă. Recunosc faptul că mi-aş fi dorit un contrast al culorilor mai echilibrat, iar albul mai pur, mai deschis. Ecranul mi se pare că are o tentă de alb-gălbui.

În rest timpul de răspuns al touch-ului este incredibil (câteodată ai impresia că ştie din timp ce comandă vrei să îi dai), iar în utilizarea de zi cu zi display-ul se comportă excelent. Sunt sigur că vor exista nemulţumiri la acest capitol.

Luminozitate 100% între Elephone P7000 vs Xiaomi Redmi Note 2 vs LG G2

Xiaomi Redmi Note 2 (26)

Unul din punctele forte ale acestui smartphone este legat de sunet. Atât cel emis de difuzorul extern, cât şi cel prin jack-ul de 3.5 mm sunt la standarde înalte de claritate şi volum. Regăsim bass, putere, forţă, efecte stereo de cea mai bună calitate etc. Din acest punct de vedere aş putea spune că Xiaomi Redmi Note 2 excelează.

Difuzorul este aşezat pe spatele telefonului, la baza acestuia. Xiaomi a adăgurat un mic suport de plastic cu rol de a evita obturarea sunetului, în momentul în care aşezăm telefonul pe o suprafaţă plană sunetul este afectat.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Xiaomi Redmi Note 2 (9)

Comparativ cu toate smartphone-urile ce au preţ de plecare de sub 200 de dolari, Xiaomi Redmi Note 2 utilizează un pachet hardware cu adevărat atrăgător: MediaTek Helio X10 de tip octa-core pe 64 biţi tactat la 2.0 GHz / 2.2 Ghz, accelerator grafic Power VR G6200 GPU, 2 GB RAM DDR 3, 16 / 32 GB memorie internă şi slot pentru card microSD de până la 32 GB. Cum spuneam şi la începutul acestui review, am primit în teste versiunea Xiaomi Redmi Note 2 Prime, adică aceea cu 32 GB spaţiu de stocare (26.24 GB reali) şi procesorul tactat la 2.2 GHz. Acest ansamblu hardware este unul suficient de puternic să nu vă ofere emoţii în utilizarea de zi cu zi.

Xiaomi Redmi Note 2 a venit cu MIUI 6.6.7 bazat pe Android 5.0.2 Lollipop, iar din 27 octombrie am instalat manual cea mai nouă versiune denumită MIUI 7.0.6 bazată pe acelaşi Android 5.0.2 Lollipop. Nu aş avea ce să îi reproşez acestui custom ROM, iar dacă îmi permiteţi o părere sinceră aş putea spune că este unul dintre cele mai bune la ora actuală (dacă nu chiar cel mai bun). Deşi este destul de gurmand, Xiaomi Redmi Note 2 s-a mişcat impecabil pe toată durata testelor. Am observat o îmbunătăţire la nivelul memorie RAM după update. Dacă cu MIUI 6 aveam disponibili de obicei 800 – 850 MB, după trecerea la MIUI 7 era disponibil 1 GB din totalul de 2 GB ai telefonului.

Nu am avut lag, întârzieri în meniu, erori sau ştiu eu orice altfel de problemă. O singură emoţie am avut după ce am instalat ultima versiune de MIUI, deoarece Google Play nu a mai vrut să funcţioneze. L-am dezinstalat şi instalat din nou şi totul a mers ca uns.

Interfaţa Xiaomi are toate aplicaţiile şi widgeturile pe ecranul de start (nu există meniu cu aplicaţii), diverse funcţii de customizare, teme dedicate, submeniuri în zona de setări etc. Meniul în limba româna nu este prezent la MIUI 7, iar bloatware-ul îşi face simţită prezenţa. Ca aplicaţii preinstalate pe Xiaomi Redmi Note 2 regăsim: Themes, Music, Browser, Gallery, Mail, Clock, Recorder, Radio, Calculator, Busolă, Compas, Scanner, Report Bug, Updater, Mi Account, Voice Search, Google Play, ImiWallpaper, ShareIT, Play News, Play Books, Weather, Security, File Explorer, WPS Office, WeQR, Du Battery Saver, Du Speed Booster Cache Cleaner, FindIT, Malaysia News, UC Browser Mini, Mi Remote sau Mi Store.

Cum era de aşteptat am trecut acest model şi prin câteva jocuri mai solicitante şi rezultatul a fost unul foarte bun. Xiaomi Redmi Note 2 a răspuns excelent provocărilor lansate de Need For Speed No Limits, Diversion, Real Racing 3 sau Mortal Kombat X şi decent la FIFA 2016. Spun decent pentru că în acest joc am simţit nevoia unui GPU mai puternic, deoarece în timpul meciurilor apărea lag-ul, întârzieri în timpul de răspuns al jucătorilor sau chiar întreruperi ale comentatorilor. Ca un sumar aş putea spune că Xiaomi Redmi Note 2 se descurcă foarte bine ţinând cont de preţul de achiziţie.

Performanță

Screenshot_2015-11-01-16-43-14

Xiaomi Redmi Note 2 a obţinut câteva rezultate foarte bune în testele de benchmark, iar rezultatele ne confirmă munca excelentă depusă de Xiaomi pentru acest smartphone.

becnhmark

Conectivitate

Xiaomi Redmi Note 2 (3)

Dacă eliminăm tehnologia NFC, Xiaomi Redmi Note 2 dispune de tot ce înseamnă conectivitate la nivelul anului 2015: dual-sim (2 x microSIM), 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, A-GPS și GLONASS, port infraroşu, microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, radio FM etc.

Conectivitatea 4G este disponibilă pe ambele sloturi microSIM în versiunea Prime (cea testată de noi), în timp ce varianta standard oferă doar conectivitate 4G-3G. De asemenea putem confirma că Xiaomi Redmi Note 2 ştie şi 4G în banda 38 pe frecvenţa 2600 MHz (reţeaua 4G RCS & RDS), iar ca drept dovadă puteţi găsi mai jos o captură de ecran a unui test realizat în Bucureşti cu SpeedTest.

Screenshot_2015-10-29-00-18-55

Nu cred că este cazul să spun că smartphone-ul se descurcă impecabil în apelurile de voce, în conexiunea la internet prin Wi-Fi, 3G sau 4G, iar portul infraroşu funcţionează excelent prin intermediul aplicaţiei Mi Remote. Am testat telefonul pe mai multe televizoare şi funcţia de telecomandă nu a dezamăgit.

Ca şi elemente de conectivitate externe regăsim la baza telefonului portul microUSB şi un microfon, în zona superioară se află portul infraroşu, un alt microfon şi jack-ul de 3.5 mm, iar în lateral dreapta găsim tastele de volum şi butonul de power.

Cameră foto și video

Xiaomi Redmi Note 2 (17)

Xiaomi Redmi Note 2 vine echipat cu o cameră foto de 13 megapixeli cu senzor Samsung, deschidere f/2.2, autofocus cu viteză de 0.1 secunde, LED flash, HDR şi cameră frontală de 5 megapixeli cu senzor OmniVision şi deschidere f/2.0. Cred că este una dintre cele mai bune camere foto existente pe un smartphone de sub 200 de dolari. Autofocusul este cu adevărat rapid, culorile sunt redate corect, contrastul echilibrat, zgomotul de imagine inexistent în condiţii de lumină bune, iar calitatea imaginilor te poate surpinde. Ca orice telefon în general nu excelează la fotografii realizate noaptea, iar bliţ-ul aş putea spune că este folositor doar la poze de foarte aproape (nu este foarte puternic).

Camera frontală de 5 megapixeli oferă 36 de profiluri de înfrumuseţare şi este una excelentă pentru cei pasionaţi de fotografiile tip selfie. Filmuleţele înregistrate cu Xiaomi Redmi Note 2 păstrează aceeaşi claritate şi calitate precum cea a pozelor, iar o noutate oferită de procesorul MediaTek este aceea că telefonul ştie să filmeze în slow-motion cu până la 120 fps. Mai jos puteţi găsi un exemplu de filmare realizată sub acest format.

Clip făcut cu Xiaomi Redmi Note 2;

Clip slow-motion făcut cu Xiaomi Redmi Note 2

Autonomie

Screenshot_2015-10-31-19-50-53

Am ajuns într-un final şi la momentul în care trebuie să vă spun că Xiaomi Redmi Note 2 dezamăgeşte complet la capitolul autonomie. Nu cunosc calitatea bateriei de 3060 mAh utilizată de Xiaomi pe acest smartphone, însă rezultatele obţinute de aceasta sunt mai mult decât modeste. Cu ceva 3G/4G activat în fundal, apeluri de voce, puţin browsing/social media şi 20-30 de minute de jocuri, ajungi să încarci bateria chiar şi de 2 ori pe zi. Pentru a vă face o idee cât de slabe sunt rezultatele acesteia, vă spun că 20 de minute de FIFA 2016 au consumat 14% din baterie. Exagerând puţin aş putea spune că este chiar dramatic.

Am realizat şi testul nostru standard (luminozitate 100%, redare continuă a playlist-ului unboxing de pe canalul nostru de youtube şi conexiune Wi-Fi la internet), iar rezultatul obţinut a fost pe măsura aşteptărilor: 3 ore şi 8 minute. Este cel mai slab rezultat obţinut de când realizăm acest test.

Pentru a mai îndulci puţin situaţia Xiaomi a implementat un sistem de încărcare rapidă a bateriei care o duce de la 5% la 60% în 35-40 de minute. Un ciclu complet de încărcare durează aproximativ 1:45 de minute. Decent.

autonomie

Preț

Xiaomi Redmi Note 2 Prime (versiunea testată de noi) poate fi cumpărată de pe gearbest.com la un preţ de 180 dolari (aproximativ 720 lei) din depozitul european. Acest lucru se traduce prin neplata TVA-ului şi a taxelor vamale la livrare. Cei care vor să achiziţioneze varianta standard, preţul acesteia este de 168 dolari (aproximativ 672 lei) tot în depozit european.

Xiaomi Redmi Note 2
8.6 / 5 Reviewer
Pros
  • display bun pentru segmentul său de preţ;
  • sunet impecabil atât prin difuzorul extern, cât şi prin jack-ul de 3.5 mm;
  • raport calitate-preţ imbatabill (un veritabil best-buy);
  • posibilitatea de filmare slow-motion;
  • camera foto de 13 megapixeli cu rezultate excelente pe timp de zi;
  • conectivitate 4G pe ambele cartele şi compatibilitatea cu 4G-ul din reţeaua Digi Mobil;
  • ansamblu hardware suficient de puternic în majoritatea situațiilor;
  • MIUI 7 (unul dintre cele mai bune custom ROM-uri de pe piaţă).
Cons
  • lipsa garanției pe meleagurile autohtone;
  • autonomia mai mult decât mediocră;
  • unele finisări lasă loc de mai bine.
Summary

Xiaomi Redmi Note 2 este cu siguranţă una dintre cele mai bune alegeri dacă vă doriţi un smartphone la sub 200 de dolari. Display-ul bun, camera foto excelentă, sunetul impecabil şi hardware-ul puternic fac din acest telefon o alegere inspirată. Cum nimeni şi nimic nu este perfect, aştept pentru acest terminal un firmware mai bun la capitolul baterie şi pe viitor sper ca finisarea să fie realizată la standarde mai înalte.

Rating8.5

httpvh://youtu.be/YX0esseOaDA

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.