Bătălia specificațiilor: Huawei P9 Plus vs Samsung GALAXY S7 Edge

23/04/2016

Huawei P9 Plus a fost prezentat alături de Huawei P9, iar diferențele între cele două versiuni ale smartphone-ului chinezesc sunt legate strict de dimensiunea display-ului și bateria încorporată ( Huawei P9 – IPS-NEO de 5.2 inch și 3000 mAh, Huawei P9 Plus – Super AMOLED de 5.5 inch și 3400 mAh). 

Concurentul direct pentru Huawei P9 Plus este…, Samsung GALAXY S7 Edge. Mă refer strict pe segmentul smartphone-urilor premium. Sunt sigur că Huawei prin P9 Plus și-a propus să câștige și o parte din clientela lui S7 Edge.

specificatii-Huawei-P9-Plus-vs-Samsung-GALAXY-S7-Edge

Puncte PRO pentru Huawei P9 Plus;

  • preț mai așezat față de GALAXY S7 Edge;
  • design ce mizează pe un corp metalic vs multă sticlă la GALAXY S7 Edge. Nu poți fi obiectiv la capitolul design, mai ales când vorbim de telefoane fabricate cu maximă atenție la detalii, din materiale de bună calitate;
  • interfața Emotion UI o consider a fi mai aerisită față de ce oferă Samsung pe Android 6.0 Marshmallow cu TouchWiz;
  • fotografii de bună calitate scoase de către ansamblul de camere cu optică Leica și senzori de 12 Megapixeli (color + monocrom).

Puncte PRO pentru Samsung GALAXY S7 Edge;

  • cel mai bun display din piață la momentul actual;
  • pachet hardware puternic, Huawei are un accelerator grafic cu mai puține nuclee, dar aplicațiile și jocurile din Google Play rulează în condiții foarte bune pe ambele telefoane, nu am sesizat diferențe între S7 și Huawei P9, pe fix aceleași aplicații, cu același nivel de detalii etc;
  • cea mai bună cameră video de pe un smartphone;
  • una dintre cele mai bune camere foto puse pe un telefon mobil;
  • autonomie mare.

Ce ați alege între cele două telefoane mobile din categoria premium?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.