Ulefone Future poate fi precomandat doar în 4 mai pentru preţul de 199 dolari

/
/
3 mai 16
/

Producătorul chinez Ulefone organizează mâine, 4 mai, o promoţie interesantă pentru flagship-ul său Ulefone Future. Un număr limitat de 2000 unităţi vor fi oferite utilizatorilor la preţul de 199 dolari (aproximativ 770 lei). Aceste 2000 de bucăţi vor fi împărţite între mai mulţi retaileri (spre exemplu gearbest.com va avea 80 de unităţi), iar campania promoţională va începe la ora 12:00, ora României.

Dacă nu apucaţi să precomandaţi la 199 dolari, până pe 25 mai puteţi face o comandă la 239 dolari, însă primiţi un număr ridicat de acesorii: husă, folie de protecţie, adaptor microUSB – USB Type-C şi protecţie pentru mufa jack. Mai multe detalii despre această promoţie puteţi găsi pe ulefone.com.

Ulefone Future este un smartphone cu display de 5.5 inci de tipul edge-to-edge (marginile laterale sunt aproape inexistente), baterie Sony de 3000 mAh cu încărcare de la 0% la 100% în maxim o oră, senzor pentru citirea amprentelor poziţionat lateral dreapta, construcţie de tip unibody dintr-un amestec de magneziu şi aluminiu, procesor MediaTek Helio P10 de tip octa-core, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli cu senzor Samsung şi Android 6.0 Marshmallow.

Ulefone Future 13

Specificaţii complete pentru Ulefone Future:

  • display edge-to-edge IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), densitate a pixelilor de 401 ppi, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor MediaTek Helio P10 (MT6755) octa-core pe 64 biţi tactat la 2.0 GHz, ARM Mali-T860 GPU, 4 GB LPDDR4 memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare + slot combo;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G / LTE (FDD+TDD) Cat.6 cu viteze în download de până la 300 Mbps, slot combo (1 x microSIM + 1 x nanoSIM sau 1 x microSIM + 1 x microSD), Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 4.1, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, NFC, A-GPS și GLONASS, HIFI, senzor de amprentă cu recunoaştere la 360 de grade;
  • cameră foto de 16 megapixeli cu senzor Samsung S5K3P3, flash dual-LED, focalizare cu detecţie de fază, deschidere f/2.0 și cameră frontală de 5 megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare de la 0% la 100% în maxim 1 oră, 8.6 mm grosime şi 185 g. greutate.

Ulefone Future 5

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din noiembrie 2025

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag).