OnePlus 3 şi primele imagini clare

/
/
13 mai 16
/

Lansarea smartphone-ului OnePlus 3 va avea loc undeva la sfârşitul acestei luni, iar informaţiile despre viitorul flagship OnePlus curg pe bandă rulantă. Dacă detaliile hardware nu mai sunt o surpriză pentru nimeni, până la această oră existau foarte puţine date despre aspectul noului device.

OnePlus 3 6

Un rând de imagini postate în dot com au rezolvat şi acest mister al esteticii. Conform acestora OnePlus 3 va fi un terminal unibody din metal cu numeroase trăsături “împrumutate” de la HTC. Putem observa butonul home de dimensiuni mai mari, semn că acesta va avea şi rolul scannerului de amprentă, portul USB Type-C, difuzorul şi jack-ul de 3.5 mm în zona lateral inferioară, camera foto cu un singur bliţ ce iese puţin în relief şi display-ul de 5.5 inci ce pare a fi protejat cu sticlă curbată 2.5D.

La capitolul hardware OnePlus 3 va utiliza tot ce este mai nou şi mai puternic: procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 / 6 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli şi o baterie de 3500 mAh. Conform altor surse neoficiale, OnePlus 3 în versiunea 4 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare va costa în China 310 dolari, în timp ce varianta mai puternică cu 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare va ajunge la 384 dolari.

OnePlus 3 7

Specificaţii posibile pentru OnePlus 3:

  • ecran de 5.5 inci cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli);
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi tactat la 2.15 Ghz, accelerator grafic Adreno 530, 4 / 6 GB memorie LPDDR4 RAM și 32 / 64 GB spațiu de stocare;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu Hydrogen OS 2.0;
  • 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor;
  • 16 Megapixeli cu OIS, autofocus, flash dual-tone, filmare 4K și cameră frontală de 8 Megapixeli.
  • baterie de 3500 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0.

OnePlus 3  5

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: flagship, OnePlus, OnePlus 3
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.

TCL P80 Ultra – review (Ecranul AMOLED NXTPAPER merită toate laudele, dar nu este vorba doar despre atât)

Seria TCL P80 este alcătuită din trei modele, cu modelul Ultra cel mai performant dintre ele și actualul vârf de gamă TCL pe zona de smartphone-uri, sub care este încadrată versiunea Pro, pentru ca intrarea în gamă să fie reprezentată de modelul P80 „simplu” și marchează trecerea experienței TCL NXTPAPER la un panou AMOLED, combinând…

Primele detalii pentru Motorola Signature 27 – design complet nou, chipset Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6, cameră telephoto de 200 MP, sunet Bang & Olufsen și lansare în 2026

Motorola a prezentat în premieră cu ocazia Snapdragon Summit noul său smartphone flagship care urmează a fi lansat chiar de anul acesta. Signature 27 urmează a fi printre primele dispozitive ce vor integra chipsetul Qualcomm Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și introduce un cu totul nou design.