OnePlus 3 e oficial. Vine cu Snapdragon 820, 6 GB RAM şi cameră foto de 16 megapixeli, totul la 399 euro

/
/
14 iun. 16
/

OnePlus 3 a devenit oficial puţin mai devreme decât ne aşteptam, însă acest lucru nu ne deranjează deloc, mai ales că OnePlus a revenit cu strategia “flagship killer”. Spun asta pentru că la 399 euro în Europa + transport gratuit este cu adevărat un best-buy în rândul device-urilor tip flagship.

La 1800 lei primim un OnePlus 3 foarte elegant, cu un corp suplu unibody de 7.35 mm grosime şi construcţie metalică, display AMOLED de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli ce filmează 4K şi o baterie de 3000 mAh cu tehnologia Dash Charge ce promite o încărcare de la 0 la 60% în 30 de minute.

OnePlus 3

OnePlus 3 aduce un senzor de amprentă cu timp de răspuns de 0.3 secunde, port USB Type-C, conectivitate dual-sim şi rulează Oxygen 3.1 bazat pe Android 6.0.1 Marshmallow. Chiar dacă smartphone-ul nu oferă suport pentru card microSD, spaţiul de stocare intern de 64 GB este mai mult decât suficient pentru majoritatea utilizatorilor.

Personal îmi place ce văd, iar OnePlus a anunţat că OnePlus 3 este primul telefon care la lansare se va putea achiziţiona la liber, eliminându-se acel sistem de invitaţii. Interesant este că mai multe publicaţii din dot com au primit deja terminalul în teste, iar un review complet puteţi găsi aici.

httpvh://youtu.be/kwnXZzBWvqc

Specificaţii complete pentru OnePlus 3:

  • ecran AMOLED de 5.5 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi, accelerator grafic Adreno 530, 6 GB memorie LPDDR4 RAM și 64 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu Oxygen OS 3.1;
  • dual-sim (2 x nanoSIM), 4G LTE + şi VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor frontal;
  • 16 Megapixeli, senzor Sony IMX298, deschidere f/2.0, OIS, autofocus cu detecţie de fază, LED flash, HDR, filmare 4K + slow motion la 720p și cameră frontală de 8 Megapixeli cu senzor Sony IMX179 şi deschidere f/2.0;
  • baterie de 3000 mAh cu funcţia Dash Charge, greutate de 158 grame și 7.35 mm grosime.

OnePlus 3 2

Sursa: phonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: flagship, OnePlus, OnePlus 3
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Primele detalii pentru Motorola Signature 27 – design complet nou, chipset Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6, cameră telephoto de 200 MP, sunet Bang & Olufsen și lansare în 2026

Motorola a prezentat în premieră cu ocazia Snapdragon Summit noul său smartphone flagship care urmează a fi lansat chiar de anul acesta. Signature 27 urmează a fi printre primele dispozitive ce vor integra chipsetul Qualcomm Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și introduce un cu totul nou design.

Ce motive mai sunt în 2026 ca să cumperi un Google Pixel 11 Pro?

Am folosit Pixel 7 Pro, Pixel 8 Pro și Pixel 9 Pro XL în poziția de telefon de zi cu zi / așa-numitul daily driver cum este denumit pe site-urile tech din afară. Ceva s-a schimbat, iar Pixel 10 nu m-a tentat. 

Europenii ar putea avea în sfârşit smartphone-uri cu baterii foarte mari, totul mulţumită unei găselniţe a celor de la Apple

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce telefoanele vândute în China vin uneori cu acumulatori de 9.000, 10.000 sau chiar 11.000 mAh, în timp ce în Uniunea Europeană ne mulțumim cu valori mult mai conservatoare, răspunsul nu ține doar de preferințele producătorilor, ci de regulile stricte de transport internațional.