Freedom 251, smartphone-ul de 4 dolari, nu se va livra niciodată

/
/
8 iul. 16
/

În februarie vă scriam despre un smartphone lansat pe piaţa indiană cu un preţ fantezist: 4 dolari. Freedom 251 se numea acesta, iar iniţial toată lumea a fost încântată de acest proiect deoarece se spunea că este implicat şi guvernul indian. În primele zile au realizate peste 70 de milioane de înregistrări şi cel puţin 30.000 de utilizatori au şi plătit cei 4 dolari (peste 120.000 dolari).

Compania producătoare, Ringing Bells, a promis atunci câ până la sfârşitul lunii iunie vor fi livrate primele 2.5 milioane de unităţi. Pentru că nu s-a livrat nimic, Ringing Bells a revenit cu mai multe update-uri privind termenul şi numărul de unităţi pe care le vor livra.

Prima informare a transmis că până pe 30 iunie vor fi livrate 200.000 unităţi, însă nimeni nu a văzut nimic. Mohit Goel, CEO Ringing Bells, a promis după că până pe 6 iulie se vor livra doar 10.000 unităţi, iar ulterior a revenit cu un update şi a spus că până pe 8 iulie se vor livra 5000 unităţi.

Niciun cumpărător nu a primit până în acest moment smartphone-ul Freedom 251, iar astăzi, 8 iulie, când trebuiau livrate cel puţin 5000 de unităţi, Ringing Bells a trimis o solicitare către primul ministru indian pentru a oferi ajutor companiei astfel încât să producă şi să livreze device-ul către 750 milioane de indieni. Suma solicitată este una modestă, aproximativ 7.4 miliarde de dolari.

Freedom-251-1

Ironia sorţii face ca tot astăzi Ringing Bells să lanseze 4 feature phone-uri, 2 smartphone-uri cu Android, câteva baterii externe şi un televizor. Sunt tare curios dacă vor exista indieni care vor face achiziţii de la acest aşa zis producător, în condiţiile în care minte o ţară întreagă de luni bune.

Cu siguranţă Freedom 251 nu va ajunge niciodată în posesia utilizatorilor. Cu toate acestea, Ringing Bells are cel puţin 120.000 dolari în conturi fără să facă absolut nimic.

Specificaţii complete pentru Freedom 251:

  • display IPS de 4.0 inch cu rezoluţie qHD (960 x 540 pixeli);
  • procesor quad-core la 1.3 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 32 GB;
  • Android 5.1 Lollipop;
  • 3G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GPS;
  • cameră foto de 3.2 megapixeli cu autofocus, LED flash şi cameră frontală de 0.3 megapixeli;
  • baterie de 1450 mAh.
Sursa: androidauthority.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Prețurile din Europa pentru OPPO Find X10 și OPPO Find X10 Pro Max – creșteri de până la 60% față de generația anterioară (telefonul cu “600 Megapixeli ” – 3 x 200 Megapixeli pe wide, tele și ultrawide)

Prețurile crescute la memoria RAM și stocare sunt cumva reflectate în prețurile smartphone-urilor, iar un exemplu sugestiv avem de la OPPO. Pe site-urile tech internaționale au apărut detalii legate de costurile ce urmează a fi descoperite în shop-urile de specialitate.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.