ASUS Zenbook 3 UX390 – review

31/10/2016

ASUS a mizat de la bun încept pe nișa ultrabook-urilor, iar de-a lungul timpului a dezvoltat linia Zenbook – laptopuri ușoare și subțiri cu design încadrat în nișa premium (maximă atenție la detalii, materiale de bună calitate etc).

ASUS Zenbook 3 UX390 este chintesența a ceea ce au învațat în cinci ani de zile, iar primele impresii le găsiți aici. Într-o piață emergemtă precum cea autohtonă nu este un notebook cu adresabilitate ridicată, are nișa sa formată din arhitecți, manageri de companii etc, în general vorbim de persoane interesante de un produs cu design desăvârșit, dar și cu ceva putere de procesare la purtător. Aici își dorește să puncteze ASUS cu vârful său de gamă din linia Zenbook.

asus-zenbook-ux390-33

Cântărește sub 1 kg și grosimea coboară sub pragul a 12 mm. Cât de mult au evoluat ultrabook-urile, Zenbook UX31 testat în 2012 avea baterie cu 4 celule și 1.29 kg, iar grosimea era cuprinsă între 3 și 17 mm. Acum deja am coborât sub 1kg, iar bateria a mai primit 2 celule, nu mai zic și de sporul de performanță și creșterea autonomiei. Primul iPad cântărea 680 de gr. la diagonală de 9.7 inch și grosime de 13.4 mm.

Specificații ASUS Zenbook 3 UX390

specificatii-asus-zenbook-3-ux390

Design

asus-zenbook-ux390-23

În pachet dați de ultrabook, încărcător pe USB Type-C, adaptor de tip USB Type-C – HDMI, USB și USB Type-C, husă de protecție din piele ecologică pentru laptopul de 12.5 inch. Sunt trei variante de culoare: Rose Gold, Royal Blue, Quarts Gray. Am avut noroc și l-am primit în nuanța albastră, botezată Royal Blue – mi se pare a fi și cea mai inspirată alegere.

Unul dintre elementele de atracție în cazul lui Zenbook 3 UX390 este dat de modul în care arată, de designul pe care-l abordează. În primul și în primul rând este compact, cel mai compact ultrabook din ce am testat până la momentul actual. În al doilea rând, materialele și atenția la detalii sunt din categoria premium, aspecte cu care ASUS ne-a obișnuit la gama Zenbook.

Carcasa metalică este îmbrăcată într-un albastru închis, plăcut vizual + auriu pe marginile laterale. Recunosc că mi-a plăcut și această tușă distinctă. Amprentele nu sunt adunate în ritm alert pe capacul spate, dar sunt pe acolo, logo-ul ASUS se află la loc de cinste. Capacul se deschide ușor, balamaua nu-i permite o rotire la 180 de grade, dar se duce destul de amplu. Apropo, are cea mai compactă balama de notebook, cel puțin așa spune producătorul său – 3 mm.

Nici nu-l simți în rucsac, iar în momentul în care începi să-l folosești stârnești admirația celor din jurul tău. Pot spune că ASUS și-a făcut datoria, iar Zenbook 3 UX390 reprezintă cu adevărat ce au mai bun în acest moment pe nișa ultrabook. Mai multe detalii vă puteți urma prin intermediul galeriei de imagini.

Ecran și sunet

asus-zenbook-ux390-21

M-am bucurat să văd că testez un exemplar cu display de 12.5 inch și rezoluție FHD, din câte știu există și opțiunea unui panel cu rezoluție superioară. Windows-ul chiar și în versiunea 10 nu mi se pare a fi suficient scalat pentru 3200×1800 pixeli.

Avem 12.5 inch cu 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, non-tactil și cu glare, dar fără a oferi o reflecție cu adevărat puternică a mediului ambiant. Mi-aș fi dorit să găsesc un display mat, în genul celui pe care-l am pe ASUS ROG G551. Înțeleg rațiunea pentru care au ales panelul de pe UX390 – grosime redusă, rezistență la utilizare îndelungată etc. Raportul între display și rama propriu-zisă este de 82%. Da, marginile sunt înguste și cred că în corpul unui laptop de 11.6 inch au prins un dispozitiv cu ecran ce afișează diagonală cu 0.9 inch mai mare.

Nu am simțit lipsa touch-ului, culorile sunt plăcute, unghi destul de larg de vizualizare. Ecranul se reglează pe la maxim 140 grade față de bază, nu se duce spre 180 grade sau să se rotească la 360 de grade.

Sunetul beneficază de 6 difuzoare Harman Kardon și pot să spun că impresionează și la acest capitol. Patru difuzoare sunt la bază – spre părțile laterale și două poziționate deasupra tastaturii. Se aude puternic, clar, suficient de mult bass, fără să distorsioneze chiar și la 100% din puterea sa. La un moment dat l-am folosit la clasă și sunetul a fost atât de puternic că s-a auzit și în spatele sălii de clasă, laptopul meu de zi cu zi abia dacă trece de primul rând de bănci ( bătrânul ASUS U36S, mă rog, nici G551 nu se aude așa puternic ca UX390). Jack-ul combo de 3.5 mm se află în lateral stânga.

Hardware, sistem de operare și aplicații

asus-zenbook-ux390-11

Avem hardware actualizat, iar modelul sosit la review folosește procesorul Intel Core i7-7500U din seria Kaby Lake la 2.7 GHz, iar cu Turbo Boost urcă la 3.5 GHz. Este însoțit de placa grafică integrată Intel HD 620 și 16 GB memorie RAM, SSD de 512 GB. Kaby Lake trece pe un proces de litografiere pe 14 nanometri îmbunătățit, succesorul lui Skylake. În a 2-a parte a lui 2017 urmează a fi anunțat Cannonlake pe 10 nanometri. Inițial, Cannonlake trebuia să-l urmeze pe Skylake, dar dezvoltarea nu a mers așa cum Intel s-a așteptat.

Informații furnizate de CPU-Z pentru ASUS UX390;

Intel Kaby Lake aduce viteze superioare la nivel de CPU, frecvențe Turbo crescute, USB 3.1 devine nativ, îmbunătățiri la nivel de grafică – mai ales pe partea de 3D, dar și pe redarea de conținut 4K. Arhitectura în sine a rămas aceeași ca la generație anterioară.

ASUS a implementat un sistem de răcire cu heat-pipe-uri din aliaje speciale – 0.1 mm grosime. Aerul este evacuat prin grilele ascunse în balamalele dispozitivului. Adevărul este că se încălzește destul de rapid, mai ales când ajunge a fi pus la lucru în mod serios, iar răcirea joacă un rol important în prezervarea performanțelor. Avem răcire pe aer, iar momentul în care pornește disiparea căldurii se face auzit pregnant, nu ai cum să nu remarci.

Mi se pare logic, ai 910 gr. și 1.2 kg, multă putere de procesare într-un spațiu compact. Nu l-am deschis, dar am citit prin alte recenzii că memoria RAM ar fi sudată, deci nu există posibilitate de upgrade.

Rulează Windows 10 și nu cred că mai are nevoie de vreo descriere. Am ajuns a-l îndrăgi, m-am adaptat la interfața sa și nu m-aș mai întoarce spre Windows 7 sau Windows 8 / 8.1. ASUS aduce câteva aplicații preinstalate, dar le puteți dezinstala. Windows-ul nu are limitări în acest sens, precum Android-ul spre comparație.

ASUS Zenbook 3 UX390 este suficient de puternic spre a face editare foto și video de bază, browsing, partea de multimedia cu redarea de conținut 4K, Office etc. Nu a fost conceput pentru gaming la superlativ, dar jocurile ce nu au cerințe grafice ieșite din comun le duce. Pentru dimensiunile sale aș spune că oferă suficient de multă putere de procesare.

Screenshots cu Windows 10 pe UX390;

Performanță

screenshot-17

Nu este gândit spre a fi etalon în testele de benchmark, nici nu am insistat prea mult pe a rula cât mai multe aplicații de gen, asta și pentru că ar fi puțin irelevant. Nu am testat prea multe laptopuri cu configurație similară ca să facem comparații.

teste-benchmark-asus-ux390

Conectivitate

asus-zenbook-ux390-31

Aici ar fi o problemă, ASUS a adoptat strategia Apple de la MacBook 12, dar s-ar putea ca minimalismul să-și câștige clientela sa. ASUS Zenbook 3 UX390 are doar un port USB Type-C de tip 3.1, în pachet sosește un adaptor pe USB Type-C ce mărește partea de conectivitate și oferă suport pentru USB, HDMI și alt USB type-C.

În ce privește conectivitatea wireless: Wi-Fi ac și dual-band pe 2.4 și 5 GHz, bluetooth 4.0. În SpeedTest pe conexiunea gigabit de acasă am atins

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: USB type-C în lateral dreapta, jack de 3.5 mm în stânga și gata. Repet, minimalism la valoare maximă. Personal, mi-aș fi dorit să văd măcar un miniDisplayPort sau HDMI, cititor pentru cardurile SD. Cameră web încorporată filmează la 720p, insuficient în opinia mea pentru un laptop ce afișează preț de peste 8000 lei.

Tastatură și touchpad

asus-zenbook-ux390-8

Tastatura are cursă de doar 0.8 mm, taste ce necesită adaptare. Recunosc că m-am adaptat instant, feedback-ul dat de tastatura chiclet luminată fiind exemplar. M-a ajutat și faptul că sunt utilizator de tastatură Apple, cursa tastelor mică, dar nu se compară cu ceea ce oferă ASUS UX390. Pe ultrabook-ul taiwanez degetele se plimbă pe deasupra tastelor, în adevăratul înțeles al termenului. Este o senzație diferită și s-ar putea să fie câte un cârcotaș care să strâmbe din nas. Realizarea unui ultrabook compact la extrem vine și cu unele compromisuri. Totuși, m-am adaptat și a devenit o mică plăcere să scriu pe UX390.

Touchpad-ul funcționează precis, click dreapta și stânga bine delimitate + senzor pentru amprentă în colțul din dreapta sus al touchpad-ului. O funcție ce se dovedește utilă în mediul business, acolo se pune mai mare preț pe confidențialitatea datelor.

Autonomie

incarcare-baterie-asus-zenbook-3-ux-390

Contează mult care este scenariul de utilizare – High Performance, Balanced sau Battery saver. Important este că și cu luminozitatea la nivel maxim în modul High Performance, ASUS Zenbook 3 oferă peste 5 – 6 ore de autonomie. Cu luminozitate la 50% și Battery Saver treci de pragul a 7 – 8 ore, fără nicio problemă.

Preț

ASUS Zenbook 3 UX390 cu Intel Core i7-7500U, 16 GB memorie RAM de tip DDR4, SSD de 512 GB și Windows 10 Pro – 7999 lei la PCgarage.

Concluzii

asus-zenbook-ux390-28

ASUS Zenbook 3 UX390 îl consider a fi un ultrabook nișat, un produs conceput să atragă atenția prin dimensiule sale compacte, prin designul desăvârșit, mai puțin prin conectivitatea oferită. Repet, când realizezi un ultrabook de 910 gr. – 750 gr. fără bateria cu șase celule și doar 11.9 mm în cel mai gros punct al său, apar și concesiile.

UX390 este un notebook pe care îl alegi dacă vrei să impresionezi, că tot sunt la modă ecranele curbate sau borderless pe telefoanele mobile, ASUS își dorește ca UX390 să fie ales pentru modul în care arată și mai puțin pentru partea practică.

PRO

  • cel mai compact ultrabook la momentul actual, 910 gr. și 11.9 mm grosime;
  • premium la nivel de materiale, atenție la detalii;
  • suficient de multă putere de procesare cu Intel Core i7 din generația cea mai nouă;
  • sunet puternic și clar, șase difuzoare cu tehnologie Harman / Kardon;
  • autonomie considerabilă.

CONTRA

  • un singur element de conectivitate – USB Type-C;
  • sistem de răcire ușor zgomotos.
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.