Despre adevar

/
/
27 mart. 09
/

           Discutam astazi cu un prieten despre unele articole de pe blogul meu. Sfaturile lui mi-au schimbat perspectiva asupra unor probleme carora eu le gasisem o solutie. A fost, ca aproape intotdeauna, mai intelept decat mine. 
             Mi-a explicat si punctul sau de vedere privind prietenia. Eu, insa, raman cu o concluzie precum cea de mai jos – nu prea mai sunt prieteni adevarati dar aicea este vorba si de posibilitatea fiecaruia de a realiza legaturi cu cei dinprejurul sau. E vorba de inteligenta aia emotiva( si nu cognitiva) pe care multi nu o avem dezvoltata.
            Pana la urma – tu singur iti alegi prietenul( amicul) in functie de niste valori, in general, comune. Poate ca eu cer prea mult de la un amic adevarat dar, de prea multe ori, ne inconjuram de oameni care ne place sa ii consideram apropiati si sa ii folosim iar apoi sa nu mai ii frecventam ca pe o ustensila de care apoi nu mai ai nevoie. E vorba si de continuitate in exprimare si este greu, in lumea asta, sa nu faci compromisuri. Facem multe greseli, aplecam capul de multe ori pentru ca asta e societatea – nu exista om care sa nu faca abateri de la o linie autoimpusa( cel putin nu le constientizeaza).
         Dar ma rog devin prea, sa zicem, filozof si nu este cazul aici si acum.
Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.