Huawei P10 Lite la precomandă în România la un preţ nesperat de bun

/
/
22 mart. 17
/

În urmă cu câteva zile vă scriam că Huawei P10 Lite a fost anunţat într-un final şi că din luna aprilie îl vom vedea şi prin România. Oficial preţul în Europa este de 340 euro, adică aproximativ 1550 lei, însă preţul la precomandă în ţara noastră este de 1199 lei.

Dacă iniţial am crezut că este o greşeală, există deja doi retaileri foarte cunoscuţi care au acelaşi preţ de 1199 lei: evomag şi pcgarage. Preţul ar fi unul promoţional până pe 27 martie, de aceea dacă vă doriţi acest smartphone trebuie să vă grăbiţi.

Huawei P10 Lite are o construcţie metalică de tip unibody şi este dotat cu un ecran de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Kirin 658, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 12 megapixeli, baterie de 3000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă şi EMUI 5.1 bazat pe Android 7.0 Nougat.

Specificaţii complete pentru Huawei P10 Lite:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D şi o densitate a pixelilor de 424 ppi;
  • procesor HiSilicon Kirin 658 de tip octa-core, Mali-T830MP2 GPU, 4 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare şi suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.0 Nougat cu EMUI 5.1;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, NFC, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă;
  • 12 Megapixeli, deschidere f/2.2, geo-tagging, autofocus, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu funcţia Portrait Selfie;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă (de la 5% la 100% în doar 90 minute), 146 gr. greutate şi 7.2 mm grosime.
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei mulţumeşte Statelor Unite ale Americii pentru restricţiile impuse în 2019 (fără acestea, industria de semiconductori din China nu ar fi progresat la fel de mult)

Încă din perioada 2019 – 2020 am spus că restricţiile agresive impuse de Statele Unite ale Americii nu vor face decât să ambiţioneze şi mai multe companiile chineze afectate, iar acestea din urmă, susţinute pragmatic de stat, vor reveni în câţiva ani mai puternice.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.

HUAWEI lansează Watch FIT 5 Pro și Watch FIT 5, iar noi avem coduri de reducere ce pot tăia prețul cu până la -300 de lei

Seria Watch FIT de la HUAWEI tocmai își vede lansate oficial cele mai noi modele, disponibile comercial încă de azi. În magazinul oficial HUAWEI România sunt derulate și promoții cu această ocazie, iar noi avem pentru voi, așa cum v-am obișnuit deja, coduri exclusive de reducere. Astfel, prin aplicarea codului AGADGETFPRO5 în coșul de cumpărături…