Cercetătorii olandezi au realizat minunea: asfaltul care se repară singur. România a comandat deja 1000 km de autostradă

/
/
9 mai 17
/

Sper că v-aţi dat seama că titlul este unul ironic la adresa situaţiei drumurilor din ţara noastră, însă subiectul acestui articol este cât se poate de serios. O echipă de cercetători de la Universitatea Delft din Olanda, condusă de Erik Schlangen, a creat asfaltul care se poate repara singur.

Noul tip de asfalt conţine un amestec din fibre de oţel, iar aceste fibre sub efectul căldurii se vor apropia între ele (efectul este similar cu cel al magnetului) unind astfel părţile crăpate. Din păcate căldura soarelui nu este suficientă, de aceea va trebui utilizată ori o maşină de inducţie, ori un sistem de încălzire montat pe marginea drumului pe întreaga suprafaţă a şoselei.

Asfaltul care se poate repara singur este testat deja de 7 ani pe 12 şosele din Olanda, iar până acum rezultatele sunt promiţătoare. Erik Schlangen estimează că noul tip de asfalt va fi cu 25% mai scump decât unul convenţional, însă va dubla durata de viaţă a unui drum, economisindu-se astfel mult mai mulţi bani.

În plus, o altă idee ce va fi testată într-un viitor nu foarte îndepărtat susţine că fibrele de oţel pot înmagazina informaţii, deci (în teorie) vor putea încărca wireless cu energie maşinile electrice în timp ce acestea rulează pe şosea.

Dacă testele se vor finaliza cu succes, Erik Schlangen şi echipa sa vor încerca să promoveze acest nou tip de asfalt la scară largă.

Sursa: theverge.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…