Online in few moments – de astăzi. Autobuzul şi călătorii

/
/
22 aug. 09
/

              :) Acum citesc readerul ce a acumulat numeroase articole peste zi.

              Astăzi am fost plecat puţin şi mi-am adus aminte de cum era o călătorie cu autobuzul. Era un microbuz, unul nou, de 16 locuri care a trebuit să acomodeze, doar, peste 30 de persoane. Nu conta că erau mame, bătrâni şi copii. Pentru profit se poate orice. Mai săptămânile trecute un alt microbuz condus de un şofer incoştient a devenit locaţie a morţii după ce 14 din cele 16 persoane au murit în urma impactului cu un tren. 

              Viaţa nu are preţ şi nici importanţă în viziunea unora. De multe ori ne lăsăm pe mâna lor, nu putem face altfel şi se ajung la adevărate drame. 

               Pe de altă parte, în staţie, înainte de plecare nu am putut să nu remarc îmbulzeala. Nu atunci când a venit microbuzul căci atunci era nebunie ci dinainte ca acesta să fie măcar observabil. Au părăsit trotuarul şi alveola din staţie şi se duceau spre centrul drumului într-o mişcare browniană. 

               Dar speranţa moare ultima şi sper să se schimbe ceva – comportament, societate. Ştiu că se poate, să fie voinţă. 

               

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Prima Sport şi Digi Sport pierd noi competiţii sportive majore în disputa cu Pro TV (Voyo)

Pro TV continuă să bage adânc mâna în buzunare pentru a cumpăra competiţii sportive majore, totul pentru a creşte gradul de atractivitate a platformei de streaming video Voyo.

Piața de smartphone-uri în T3 2025 – Samsung este lider și pe următoarele poziții sunt Apple, Xiaomi, Transsion și vivo

Omdia a publicat un raport în ce privește livrările de smartphone-uri pe trimestrul recent încheiat - cuprins între 1 iulie 2025 - 30 septembrie 2025.