Tech a Break și ce presupune noua campanie desfășurată în smart shop-urile Orange

/
/
22 iun. 17
/

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar în 2015 v-am vorbit despre primul smart shop al Orange România, deschis la Cluj-Napoca. Rețeta a fost dusă la nivel național, iar acum operatorul de telecomunicații și-a propus să le dezvolte în mod suplimentar, să le transforme în sensul bun. Să fie și un loc al ideilor, al dezbaterilor și al experiențelor ce ajută în procesul de dezvoltare.

Orange dorește să aducă tehnologia mai aproape de clienții săi, iar smart shop-urile companiei se transformă într-o platformă de evenimente sub titulatura – Tech a Break.

Sunt prinse smart shop-urile din 13 orașe: Brașov, București, Arad, Bacău, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Orange și-a propus ca smart shop-urile sale să nu rămână doar locul în care plătești factura și cumperi un nou smartphone sau alt gadget. Își doresc să vină cu un pas în față, să aducă cele mai noi tehnologii către clienții săi prin experiențe noi de învățare, prin expoziții și concursuri digitale.

În cele 13 orașe Orange aduce un adevărat hub de comunicare, un loc în care oricine are acces, un loc în care să descoperi cunoștințe din anumite domenii de interes.

Primele ateliere sunt dedicate elevilor de 10 – 13 ani și părinților. Haideți să vedem ce programe derulează Orange în smart shop-urile listate mai sus. Trebuie să punctez că în etapa actuală, locurile au fost ocupate în întregime. Aș spune că avem un interes destul de mare, semn că și-au făcut treaba bine și au lăsat feedback pozitiv.

  1. Fast SuperCoders – între 19 – 28 iunie;

SuperCoders este un program de tradiție al Orange România și de-a lungul timpului am mai vorbit pe acest subiect, în unele ediții am avut și rolul de moderator. În cadrul său, copiii cu vârste între 10 – 13 ani pot învața noțiuni de programare prin intermediul jocurilor și poveștilor interactive realizate în mediul online.

De-a lungul timpului pot să spun că am remarcat interesul mare al copiilor, dorința lor de a afla mai multe și de a realiza la un moment dat un joc sau o aplicație proprie. Mereu am rămas uimit de creativitatea și spontaneitatea afișată în cadrul SuperCoders.

Este o oportunitate în a stârni interesul juniorului spre un job de impact atât în prezent cât și în viitor: programator.

  1. Smart Parents – între 19 – 28 iunie;

Să fii părinte în era digitală nu este chiar așa ușor, iar Orange și-a propus să aducă o mână de ajutor. Ca idee, atelierele SuperCoders sunt dimineață, iar după-amiaza este alocată proiectului Smart Parents.

Sunt doi experți participanți – Otilia Mantelers – expert în parenting și Gabriela Maalouf – trainer NLP pentru copii și adulți. Printre subiectele tradate se numără avantajele și dezavantajele tehnologiei, cum poate fi folosită tehnologia într-un mod care să completeze dezvoltarea juniorului și integrarea sa în societate, cum pot fi evitate riscurile.

Mai multe detalii sunt pe orange.ro/techabreak. Aici aflați detalii suplimentare și vă puteți abona la un newsletter dedicat pentru a fi informați cu privire la evenimentele viitoare din acest program al Orange.

Categorii: Anunturi, Recomandari
Cuvinte cheie: advertorial, orange
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sezonul 2025 din Formula 1 se încheie în acest weekend, iar lupta pentru titlul mondial se dă între trei piloţi (se anunţă 3 zile explozive)

În luna februarie a acestui an vă scriam un articol legat de startul noului sezon de Formula 1. Cum timpul nu iartă pe nimeni, iată că vin în atenţia voastră cu un nou articol, unul în care vă prezint finalul sezonului.

Smartwatch Garmin Venu 4 – review (Un ceas echilibrat, dar care putea fi mai bine poziționat ca preț)

Primul meu contact mai serios cu un produs Garmin s-a petrecut atunci când am testat amănunțit Venu X1, un smartwatch care atrage prin ecranul rectangular mare, de 2 inch, dar și prin cât de subțire este. Astăzi revin către voi cu un nou review pentru un ceas Garmin din seria Venu, fiind vorba mai exact…

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag).