Huawei Nova 2i – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
4 oct. 17
/

Huawei Maimang 6 a fost prezentat pe 23 septembrie, iar în acel moment spuneam că smartphone-ul va urma să ajungă în Europa sub denumirea de Huawei Mate 10 Lite sau Huawei Nova 2i. Telefonul doar ce a fost lansat în Malaezia ca Huawei Nova 2i, iar conform informaţiilor actuale situaţia va arăta astfel:

  • În China se va numi Huawei Maimang 6;
  • În Asia (fără China) se va numi Huawei Nova 2i;
  • În Europa şi restul pieţelor se va numi Huawei Mate 10 Lite.

Am observat însă că producătorul chinez practică preţuri destul de diferite. Dacă Huawei Maimang 6 costă în China aproximativ 365 dolari, Huawei Nova 2i se va comercializa în Malaezia la preţul de aproximativ 305 dolari. Sunt foarte curios cât va costa Huawei Mate 10 Lite în Europa, însă la cum suntem noi obişnuiţi, cred că vom plăti peste 365 dolari (310 euro).

Specificaţii complete pentru Huawei Nova 2i:

  • display IPS de 5.9 inci cu rezoluţie FullHD+ (2160 x 1080 pixeli), raport 18:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core Kirin 659 pe 64 biţi, Mali-T830-MP2 GPU, 4 GB memorie RAM şi 64 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB);
  • Emotion UI 5.1 bazat pe Android 7.0 Nougat;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, flash dual-LED + cameră secundară de 2 megapixeli şi cameră frontală de 13 megapixeli cu LED flash + cameră secundară de 2 megapixeli;
  • baterie de 3340 mAh cu încărcare rapidă, 7.5 mm grosime şi 164 g. greutate.

httpvh://youtu.be/GzIqWxnG2ws

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Viitoarea serie de smartphone-uri Huawei Mate 80 va avea o funcţie specială ce va permite obţinerea unei autonomii de până la 14 zile

În doar câteva zile, pe 25 noiembrie mai exact, Huawei va lansa în China noua serie de smartphone-uri Huawei Mate 80.

TOP 10: Cele mai bune smartwatch-uri pe care să le urmărești de Black Friday 2025

Am încercat să găsesc 10 ceasuri inteligente pe care să le recomand a fi urmărite de Black Friday 2025, iar oferta foarte largă de astfel de dispozitive m-a făcut să împart și acest top în două segmente, așa cum am procedat și atunci când am recomandat 10 căști in-ear wireless.

TOP 10: Cele mai bune căști in-ear wireless pe care să le urmărești de Black Friday 2025

Continuăm seria „TOP 10 recomandări” dedicată celui mai mare eveniment cu reduceri al anului cu articolul despre căști in-ear wireless. Mă refer la acele căști cunoscute și drept TWS - True Wireless Stereo, iar mai departe vom vedea ce astfel de modele pot scoate în față în această perioadă.