Huawei Mate 10 şi Mate 10 Porsche Edition – detalii oficiale, imagini şi preţ

17/10/2017

Colegul meu Emil a fost la prezentarea oficială a noilor smartphone-uri Huawei, iar în urmă cu doar câteva ore a oferit şi primele impresii pentru unul dintre cele mai interesante terminale ale sfârşitului de an: Huawei Mate 10 Pro. Alături de acest device, compania chineză a mai prezentat şi Huawei Mate 10, respectiv Huawei Mate 10 Porsche Edition. Despre ele vom vorbi în cele ce urmează.

Huawei Mate 10 vine echipat cu un display clasic 16:9 cu o diagonală de 5.9 inci şi o rezoluţie QHD, noul procesor HiSilicon Kirin 970 de tip octa-core ce integrează unitatea de procesare neurală (NPU) despre care Emil a scris mai multe detalii la prezentarea versiunii Pro, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, ansamblu foto dual 12 + 20 Megapixeli cu deschidere f/1.6 și tehnologie AI, baterie de 4000 mAh cu încărcare de la 0 la 58% în 30 de minute şi EMUI 8.0 bazat pe Android 8.0 Oreo.

Noul device Huawei are o carcasă unibody cu ramă metalică şi spate din sticlă, port infraroşu, certificare IP53 pentru rezistenţă la picăturile de apă şi scanner de amprentă integrat în butonul home aflat la bază în zona frontală. Interesant de ştiut este faptul că Huawei Mate 10 poate fi conectat prin intermediul unui adaptor USB Type-C – HDMI la orice tip de monitor pentru a beneficia de o experienţă software similară cu cea de pe PC.

Huawei Mate 10 va avea un preţ de comercializare în Europa de 699 euro, însă din nefericire România nu va fi pe harta ţărilor cu prezenţă oficială.

Specificaţii complete pentru Huawei Mate 10:

  • display IPS de 5.9 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), aspect 16:9, 499 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, compatibil HDR10, raport display-corp 81.6%, certificare IP53 în ce privește rezistența la picăturile de apă;
  • procesor HiSilicon Kirin 970 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A73 la 2.4 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, Mali-G72 MP12, 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 256 GB;
  • Android 8.0 Oreo cu EMUI 8.0;
  • single SIM sau dual SIM, 4G cu viteze de până la 1200 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fo a/b/g/n/ac, dual-band, DLNA, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă, USB type-C 2.0, fără jack de 3.5 mm;
  • 20 + 12 Megapixeli pentru camera principală cu f/1.6, OIS, zoom 2x, optică Leica, detecție de fază + autofocus prin tehnologia laser, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 30 sau 60 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă de la 0 – 58% în 30 minute pe 4.5V / 5A, 186 gr. și dimensiuni 150.5 x 77.8 x 8.2 mm.

Huawei Mate 10 Porsche Edition este unul dintre cele mai scumpe telefoane lansate anul acesta, dacă nu cel mai scump şi se diferenţiază de versiunea Pro prin pachetul RAM + spaţiu de stocare şi ceva elemente diferite la capitolul estetică.

Smartphone-ul dispune de 6 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare, iar banda orizontală de pe spatele modelului Huawei Mate 10 Pro este poziţionată în acest caz pe verticală. La capitolul plusuri mai regăsim logo-ul PorscheDesign, cât şi alte elemente tematice: teme, iconiţe, wallpapere etc.

Preţul în Europa va fi de 1399 euro, însă acest model exclusivist nu va avea o prezenţă oficială în ţara noastră.

Specificaţii complete pentru Huawei Mate 10 Porsche Edition:

  • display AMOLED de 6 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli, aspect 18:9, 402 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, compatibil HDR10, certificare IP67 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • procesor HiSilicon Kirin 970 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A73 la 2.4 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, Mali-G72 MP12, 6 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 8.0 Oreo cu EMUI 8.0;
  • single SIM sau dual SIM, 4G cu viteze de până la 1200 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fo a/b/g/n/ac, dual-band, DLNA, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă, USB type-C 2.0, fără jack de 3.5 mm;
  • 20 + 12 Megapixeli pentru camera principală cu f/1.6, OIS, zoom 2x, optică Leica, detecție de fază + autofocus prin tehnologia laser, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 30 sau 60 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă de la 0 – 58% în 30 minute pe 4.5V / 5A, 178 gr. și dimensiuni 154.2 x 74.5 x 7.9 mm.
Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.