Citeam postul de aici şi simpatizam cu ideile de acolo. Este vorba despre moftul românului de a menţine consumul de ţigări. Acum nu pot nici să apreciez statul care prin accizele pe alcool, ţigări şi în viitor pe tot ce mişcă în această ţară vrea să adune bani la buget pe care apoi să îi redirecţioneze spre zone mai mult sau mai puţin tulburi ale economiei.
Cunosc o doamnă de la serviciu care nu avea ce să mânânce, nici gaze în casă dar fuma cel puţin 1 – 2 pachete pe zi. Până la urmă este vorba de necesitate. Înţeleg că este un drog dar decât să mori de foame sau să cerşeşti ajutorul celorlalţi mai bine te laşi de fumul ce îţi curăţă buzunarul. Cunosc fumători care respectă pe ceilalţi „civili” şi sunt şi persoane ce nu le pasă. Pentru primii dintre ei îmi pare rău că sunt taxaţi dar pentru seria a doua aş face pachetul 150 de Ron.
Pe tv au apărut deja ştiri cu privire la traficul de ţigări ce se face la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina. Creşterea accizelor la ţigarete a dus ca în SUA în perioada interbelică pe vremea prohibiţiei la formarea unor grupări ce, cu siguranţă, vor face un capital uriaş din traficul cu „cuie de tron”. Poliţisti de frontieră au de lucru dar închid ochii pentru anumite specimene ce ştiu să lustruiască buzunarul vameşului.
Până la urmă câştigă toată lumea:
– fumătorul nu renunţă şi cumpără pachete în continuare;
– statul adună taxe mai bine ca TVA;
– vameşul şi traficantul ies în profit într-un anumit context.
Ţigările rod portofelul şi nici că pasă cuiva
Abonați-vă la canalul Gadget.ro de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Abonați-vă la canalul Gadget.ro de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc.
Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
Filmul As Deep as the Grave ar putea revoluţiona industria cinematografică (actorul Val Kilmer, decedat în 2025, va fi readus la viaţă şi va juca în film, totul generat cu AI)
Filmările la filmul As Deep as the Grave au început încă din 2023, însă Val Kilmer nu filmat niciun cadru, deoarece acesta era chinuit de o cumplită boală.
Noi detalii despre prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse
În urmă cu mai bine de un an vă scriam că Hyundai a primit aprobarea oficială pentru a construi prima navă comercială transportatoare de containere din lume propulsată cu un reactor nuclear de dimensiuni reduse (aceasta va avea 0 emisii de CO2).