Inspirat şi de articolul de pe bobbyvoicu.ro am purces la redactarea textului de mai jos. Îmi place să fac sport şi mă bag la orice joc: fotbal, handbal, baschet, tenis de masă. Baschetul a rămas preferatul meu şi din păcate nu am găsit un loc sau o conjunctură în care să îl practic.
Ocazional încerc handbal sau fotbal. Uneori la şcoală colegul de sport doreşte să îmi dovedească cât de priceput este în domeniul său şi ne întrecem spre deliciul copiilor în echipe. Nu ştiu cum se face dar 90% ale mele câştigă. În ambele sporturi nu pot să nu remarc cât de important este un portar. La fotbal ai nevoie de unul care să ştie în special pe jos, majoritatea mingiilor venind la acest nivel. La handbal dimpotrivă de unul „aerian”.
Portarul poate ridica sau coborî moralul echipei. El trebuie să tragă de coechipieri în anumite momente. Iar pe un teren de sub 30 de metri în lungime joacă un rol capital în lansarea unui contraatac. El trebuie să aibă o doză de nebunie care să îl facă fără de frică, să pună piciorul sau mâna acolo unde altul s-ar retrage din instinct.
Pe de altă parte o echipă trebuie să colaboreze, să paseze, să nu fie „individualistă”. Restul vine, oarecum, de la sine.
Mă uit la o serie de persoane şi îmi dau seama că pe teren nu ştiu să se relaxeze. Întotdeauna dacă am jucat am făcut-o din plăcere. Îmi place să zâmbesc, să îi văd deschişi pe ceilalţi jucători. Jocul în sine prin caracterul ludic cere veselie, un moment de bucurie. Nici cu faulturile nu le am dar nici nu cred că joc la un nivel prea ridicat :).
Sursă imagine