Samsung GALAXY A8 2018 la precomandă în oferta eMAG

/
/
12 ian. 18
/

Au fost deschise precomenzile pentru Samsung GALAXY A8 (2018), versiunea Plus nu ajunge în România pe canal oficial – cel puțin în etapa inițială (QM și alte magazine își freacă mâinile de bucurie). 

Samsung GALAXY A8 (2018) – 2299 lei;

Săptămână următoare s-ar putea să ajungă un exemplar și la noi. eMAG îl aduce în trei variante de culoare – auriu, gri și negru.

Ce specificații primești în 2299 lei?

  • display Super AMOLED de 5.6 inch cu rezoluție 2220×1080 pixeli, aspect 18.5 :9, 441 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • procesor Exynos 7885 Octa cu 2 x ARM Cortex-A73 la 2.2 GHz și 6 x ARM Cortex-A53 la 1.6 GHz, Mali-G71 GPU, 4 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download și 75 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, detecție de fază, autofocus, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de tip dual cu 16 de tip fixed focus + 8 Megapixeli, f/1.9 și filmare la 1080p;
  • baterie de 3000 mAh, 172 gr. și 8.4 mm grosime.

Declarație oficială:

„Noile smartphone-uri Galaxy A8 aduc utilizatorilor funcțiile lor preferate de la smartphone-urile noastre vârf de gamă, precum ecranul Infinity Display și prima noastră camera frontală duală, cu Live Focus, din seria Galaxy A. Astfel, acum, utilizatorii noștri de serie A se pot bucura de un produs cu un design premium și funcționalități avansate la un preț accesibil. Datorită funcției de Focalizare Live cu care este dotată camera duală, aceștia pot realiza selfie-uri capabile să surprindă diverse perspective ale experiențelor lor, oferindu-le posibilitatea să se exprime și să se prezinte celor din jur într-un mod cât mai autentic ”, a declarat Cristian Cojocaru, Head of Telecom Samsung Electronics România.

Punctele PRO pentru GALAXY A8 2018 în opinia gigantului sud-coreean:

  • camera frontală duală cu 16 Megapixeli fixed focus + 8 Megapixeli cu f/1.9 și focalizare live și efect de bokeh ce poate fi reglat înainte și după captarea fotografiei pentru selfie-urile realizate cu camera frontală.
  • camera principală cu 16 Megapixeli și f/1.7 cu funcție de filmare accelerată și tehnologie de stabilizare a imaginii digitale (VDis);
  • ecranul Infinity Display cu aspect 18.5:9 și dimensiunile compacte pe care le aduce terminalului;
  • rezistența la contactul cu apa și praful;
  • Allways On Display;
  • primul telefon din seria A compatibil cu Samsung Gear VR.

Abia aștept să-l testez. Totuși, nu înțeleg de ce Samsung nu a depus un efort mai mare în ce privește camera principală:

  1. Nu are OIS;
  2. Nu are filmare 4K.
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.