OnePlus 6 va fi lansat în iunie şi va integra procesorul Qualcomm Snapdragon 845

/
/
12 ian. 18
/

OnePlus lucrează deja la un urmaş pentru OnePlus 5T, iar în ultimele zile din 2017 aflam din surse neoficiale că OnePlus 6 ar urma să integreze procesorul Qualcomm Snapdragon 845, iar lansarea va avea loc în luna iunie a acestui an.

Într-un interviu acordat celor de la CNET, CEO-ul OnePlus, Pete Lau, a confirmat ambele informaţii. Printre rânduri am mai aflat că OnePlus negociază cu operatorii telecom din Statele Unite ale Americii pentru potenţiale colaborări în 2018, că OnePlus 5T este cel mai bine vândut smartphone din scurta istorie a companiei şi că nu este 100% sigur că şi anul acesta va exista o versiune “T”.

Personal nu îmi făceam griji de hardware-ul ce va fi utilizat pe viitorul flagship OnePlus, marele semn de întrebare rămâne legat de preţ. Producătorul chinez a mărit preţul device-urilor sale de la generaţie la generaţie şi se apropie deja de bariera a 600 dolari / euro, o zonă cu nisipuri mişcătoare unde joacă şi alţi producători mult mai puternici.

Specificaţii complete pentru OnePlus 5T:

  • display AMOLED Optic de 6.01 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli, aspect 18:9, 401 ppi, raport display / corp de 80%, carcasă din aluminiu anodizat;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, 6 / 8 GB RAM și 64 / 128 GB spațiu de stocare;
  • Oxygen OS 4.1 bazat pe Android 7.1.1 Nougat;
  • dual-sim, 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, jac de 3.5 mm cu Dirac HD sound, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, cititor de amprentă;
  • 20 + 16 Megapixeli, f/1.7, EIS, detecție de fază pentru autofocus, dual-LED flash, dimensiune a pixelului de 1.12 microni pentru senzorul de 16 Megapixeli – Sony IMX 398, dimensiune a pixelului de 1 micron pentru senzorul de 20 Megapixeli – Sony IMX 376K, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 30 / 60 fps, la 720p cu 30 / 120 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron – Sony IMX371, filmează la 1080p;
  • baterie de 3300 mAh cu încărcare rapidă Dash Charge, 162 gr și dimensiuni de 156.1 x 75 x 7.3 mm
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus 5T, OnePlus 6
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange YOXO şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete (am făcut o simulare pe care am comparat-o cu Flip.ro şi a ieşit o diferenţă semnificativă)

Orange YOXO, serviciul de telefonie mobilă 100% digital, şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

REDMAGIC 11S Pro disponibil global – Snapdragon 8 Elite Gen 5, sistem de răcire AquaCore cu ventilator la 24.000 rpm integrat și baterie de 7500 mAh

Brandul de gaming al celor de la ZTE anunță astăzi disponibilitatea la nivel global pentru cel mai noi smartphone de gaming - REDMAGIC 11S Pro. Acesta propune o serie de noutăți pentru a asigura o experiență în jocuri dintre cele mai bune, iar prețul pe site-ul oficial pleacă de la 799 EUR pentru versiunea cu…

Honor 600 Pro – review

Seria Honor 600 joacă un rol important pentru compania chineză. Apropo, au reușit pe sfârșit de 2025 să ajungă pe locul al 3-le la nivel național, iar ambițiile sunt și mai mari pe anul în curs.