Jocuri ieftine pentru pc ce merită cumpărate

/
/
18 apr. 10
/

        Este vorba de jocuri pentru pc. Se adresează mai mult unui nostalgic în ale jucatului pe calculator. Ştiu că trăim în ţara în care pirateria muzicală, de software şi jocuri este la cote maxime dar dacă vrei un program stabil şi care să nu ofere surprize faci „concesia” de a lua ceva original.
        Jocurile de care voi scrie merg foarte bine şi pe laptopuri (date fiind, în general, caracteristicile de sistem mai slabe decât la un desktop). Le-am luat din oferta eMAG. Sunt puse într-o ordine aleatorie.

1. Mafia – este un joc ce a făcut istorie. A fost lansat în 2002 şi povestea pe care se bazează este luată din perioada interbelică când mafia făcea legea pe stradă. Seamănă într-un fel cu seria GTA, Vice City spre exemplu. Poţi conduce maşinile din joc şi armele aduc iar o componentă de fun.
Cerinţe pentru Mafia – procesor de peste 500 Mhz, ram peste 96 Mb şi placă video de minim 32 Mb.

– un intro al jocului;
– preţ – 32,99 Ron.

2. Far Cry – este un game de tip FPS (First Person Shotter). Anul de lansare este 2004. A impresionat prin grafică şi Al (motorul ce coordonează jocul). Povestea nu este complexă. Eroul principal, Jack Carver, este un fost membru al trupelor speciale se ocupă cu transportul de persoane în Micronesia. Odată ce o fotografă pe nume Val dispare el este nevoit să pornească în căutarea ei. Bineînţeles că apar zeci de piedici şi beneficiezi de câte un ajutor.
Cerinţe pentru Far Cry – procesor la 2 Ghz, 512 Mb Ram şi placă video de 128 Mb.

– un intro cu povestea din spatele Far Cry;
preţ – 32,99 Ron.

3. Medieval II: Total War Gold Edition 
– este un joc de strategie ce te duce în evul mediu. Este o continuare a seriei Medieval: Total War din 2000. Acţiunea se petrece între 1080 şi 1530. Pentru realizarea jocului s-a ţinut cont de istoria Europei. Africii şi Orientului Mijlociu. În modul single player puteţi juca o serie de bătălii considerate istorice. Fiind vorba de evul mediu s-a pus accentul pe religie. Un personaj cheie fiind papa de la Roma. Pentru a îl juca este nevoie de: procesor de 2 Ghz, placă video de 128 Mb şi minim 1 Gb ram.

– o mică parte din povestea Medieval II: Total War;
– preţ – 32,99 Ron.

4. Thief II – The Metal Age
– personajul principal Garrett are de înfruntat un şerif ce conduce un oraş întunecat. Trebuie să îţi pui mintea la contribuţie pe parcursul celor 15 misiuni. Ai parte de săgeţi speciale, căderi libere controlate, licori spre a fi invizibil. Cerinţele sunt îndeplinite de orice pc actual: procesor de minim 266 Mhz, memorie ram peste 48 Mb şi placă video peste 8 Mb.

– o mică parte din Thief II;
preţ – 21,99 Ron.

5. Prey
– este un shooter lansat în 2006. Povestea se învârte în jurul unui mecanic native-american care se întoarce în rezervaţia sa după ce părăseşte armata. Singurul său scop este să plece din rezervaţie dar prietena sa nu este de acord. Intervin şi un factor exterior reprezentat de o navă extraterestră ce îi răpeşte pe cei doi iar Tommy se vede nevoit să lupte pentru eliberarea prietenei sale. Luptele se desfăşoară pe o sferă ce orbitează planeta noastră.
– cerinţe: procesor de 2,5 Ghz, memorie ram 1Gb şi placă video de 128 Mb;

preţ – 19,99 Ron

O să cumpăr şi eu câteva titluri din colecţia celor de la eMAG. Vă ţin la curent. :)

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Prima Sport şi Digi Sport pierd noi competiţii sportive majore în disputa cu Pro TV (Voyo)

Pro TV continuă să bage adânc mâna în buzunare pentru a cumpăra competiţii sportive majore, totul pentru a creşte gradul de atractivitate a platformei de streaming video Voyo.

Piața de smartphone-uri în T3 2025 – Samsung este lider și pe următoarele poziții sunt Apple, Xiaomi, Transsion și vivo

Omdia a publicat un raport în ce privește livrările de smartphone-uri pe trimestrul recent încheiat - cuprins între 1 iulie 2025 - 30 septembrie 2025.