Topul mondial pentru primele trei luni ale anului 2010 arată astfel:
1. Nokia – 36,6%;
2. Samsung – 21,8 %;
3. LG – 9,2%;
4. Sony Ericsson – 3,6%;
5. RIM (Research in Motion) – 3,6%;
Motorola a pierdut locul 5 în favoarea RIM (producătorul modelului Blackberry). Observaţi diferenţa dintre primele două branduri din top şi restul „plutonului”. Apple nici nu apare în acest top dar acolo este alt model de business. Topul este întocmit după numărul unităţilor vândute în perioada ianuarie – martie 2010. S-au livrat 294,9 milioane telefoane mobile cu 22% peste valoarea atinsă în 2009 estimându-se pentru 2010 o creştere anuală de 11%.
Într-un articol de pe cnet.com se vorbeşte de achiziţia Palm de către HP şi de oportuniţăţile pe care le are acum Motorola. Mai exact de lipsurile companiei americane care dintr-un competitor pentru Nokia şi locul 1 mondial a ieşit şi din top 5 cu vânzări infime în comparaţie cu ce realiza la începutul anilor 2000. Valoarea Motorola este estimată la 3,8 miliarde dolari (HP a investit 1,2 miliarde în Palm) iar RIM care a înregistrat creşteri de peste 20% pe an ar putea face obiectul a 15 miliarde dolari. În fine, Motorola nu are un element cheie la ora actuală – un sistem de operare propriu precum Palm şi al său webOS extrem de apreciat de specialişti.
În starea actuală Motorola nu va supravieţui decât printr-o minune. Ultimele modele, precum Backflip, par a fi exerciţii de stil şi nu încercări de penetra piaţa în a aduna un număr ridicat de cumpărători.
Zona smartphone-urilor a devenit extrem de competitivă şi numai prin caracterisitici aparte ieşi în evidenţă. Nokia întâmpină critici deşi Nokia N8 are cameră de 12 Megapxieli, filmează HD şi multe altele. Erorile de soft sau design sunt taxate imediat şi Apple a dovedit că nu numai vânzările directe de terminale mobile sunt valoaroase pentru bugetul companiei ci şi modul în care clientul interacţionează cu sistemul de operare şi aplicaţiile ce deservesc nevoi dintre cele mai diverse.
via capital.ro şi cnet.com
Top 5 companii de telefoane mobile
Abonați-vă la canalul Gadget.ro de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Abonați-vă la canalul Gadget.ro de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc.
Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
8 aspecte interesante de la centrul R&D și fabrica HONOR din Shenzhen
Am fost în China de 3 ori până acum, în 2016, 2019 și 2026. Acum câteva săptămâni am avut ocazia să aflu mai multe informații despre centrul de cercetare și dezvoltare al HONOR din Shenzhen, dar și despre fabrica de ultimă generație a companiei chineze.
TOP 5: Cele mai bune telefoane mobile fără avans în oferta DIGI Mobil – 09.26
În oferta Digi Mobil sunt mai multe smartphone-uri ce nu necesită plata unui avans ci doar o rată lunară ce se întinde până la 24 de luni.
Ce știm până acum despre Honor Magic9, Magic9 Pro Max și Magic9 Super Edition (baterie de…, 11.000 mAh)
Honor pregătește lansarea seriei Magic 9, iar câteva elemente sunt vehiculate intens la bursa zvonurilor. Ar fi spre exemplu trei modele: Honor Magic9, Honor Magic9 Pro Max și Honor Magic9 Super Edition.