Motorola Moto X4 acum şi cu 6 GB RAM şi Android 8.0 Oreo din fabrică

/
/
29 ian. 18
/

Motorola Moto X4 este un smartphone prezentat publicului larg anul trecut în cadrul IFA Berlin 2017. Telefonul este un device mid-range cu valenţe premium în special pe partea de design, însă nici la capitolul construcţie nu dezamăgeşte (combinaţie de sticlă cu metal).

Dacă până acum Motorola Moto X4 era disponibil doar cu 3 sau 4 GB RAM, în urmă cu doar câteva ore a fost anunţată oficial în India şi o versiune upgradată cu 6 GB RAM. Aceasta mai aduce în plus şi Android 8.0 Oreo direct din fabrică şi un preţ de comercializare de aproximativ 393 dolari. Sper ca această variantă să ajungă şi prin ţara noastră.

Restul specificaţiilor sunt identice cu modelul de bază, iar ca elemente de evidenţiere aş enumera certificarea IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, Amazon Alexa pentru cei pasionaţi de comenzile vocale, cameră frontală eficientizată pentru selfie-urile în low-light şi Android-ul nativ.

Specificaţii complete pentru Motorola Moto X4:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 630 de tip octa-core la 2.2 GHz pe ARM Cortex-A53, Adreno 508 GPU, 6 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 2 TB;
  • Android 8.0 Oreo stock;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, NFC, cititor de amprentăA-GPS, GLONASS, Galileo
  • cameră principală de tip dual cu 1 x 12 Megapixeli cu f/2.0 dimensiune a pixelului de 1.4 microni și 1 x 8 Megapixeli cu f/2.2 și dimensiune a pixelului de 1.12 microni, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 și dimensiune a pixelului de 1 micron;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă, 163 gr. și  7.99 mm grosime.
Sursa: phonearena.com
Categorii: Motorola
Cuvinte cheie: motorola, Motorola Moto X4
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag). 

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic cunoscut intern drept Motorola Urus

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic, unul care la nivel intern este cunoscut drept Motorola Urus (foarte probabil acest cod intern este inspirat după Lamborghini Urus, unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri premium din lume).

Motorola Edge 50 Fusion cu ecran P-OLED şi rată de refresh la 144Hz, 8 GB RAM şi cameră foto cu OIS la doar 680 lei + voucher de 200 lei pentru achiziţii viitoare

Dacă sunteţi în căutarea unui smartphone de tipul best buy, am pentru voi cea mai bună ofertă, una destul de limitată ca timp.