Xiaomi Mi Band 2 sau Mi Band 3 – care este alegerea voastră ?

/
/
24 iul. 18
/

Xiaomi Mi Band 3 a fost lansată oficial în ultima zi din luna mai, iar vânzările globale au explodat imediat ce accesoriul a fost disponibil la comandă (au fost vândute peste 1 milion de unităţi în doar 17 zile).

Este foarte clar că această brăţară inteligentă oferă suficiente caracteristici pentru preţul său modic, însă este oare Xiaomi Mi Band 2 depăşită ?

Display

Diferenţa majoră dintre cele două brăţări se observă la nivelul ecranului. Chiar dacă ambele vin cu display-uri OLED, cel prezent pe Xiaomi Mi Band 3 este mai mare, are o rezoluţie superioară şi este mai luminos.

Conectivitate

Ambele vin cu tehnologie bluetooth şi chiar dacă bluetooth 4.2 oferă un consum mai mic de energie, aş putea spune că diferenţa este totuşi nesemnificativă. Xiaomi Mi Band 3 va putea fi achiziţionată şi cu conectivitate NFC, însă abia din luna septembrie.

Certificări

Xiaomi Mi Band 3 se detaşează serios la acest capitol prin implementarea standardului 5ATM. Acesta permite realizarea de scufundări în apă de până la 50 de metri. IP67 permite o bălăceală, dar cam atât.

Baterie

Am observat că toată lumea a evindenţiat mărirea bateriei de la 70 mAh la 110 mAh. Deşi în teorie sună bine, în practică Xiaomi nu a făcut decât să păstreze autonomia vechii generaţii. Un display mai mare şi mai luminos echivalează cu un consumator de energie mai puternic, de aici şi diferenţa de mAh adusă de producătorul chinez. Dacă aţi observat Xiaomi prezintă cele două brăţări ca având autonomii similare de “peste 20 de zile”.

Greutate

Xiaomi Mi Band 3 este cu 3 gr mai greu, însă din nou această diferenţă este neglijabilă.

În condiţiile în care ambele brăţări oferă cam aceleaşi funcţii, iar design-ul nu este prea diferit, concluziile mele sunt simple:

  • Dacă deţii un Xiaomi Mi Band 2 poţi face upgrade-ul doar dacă vrei un ecran mai mare, atât. În rest nu prea ai motive serioase;
  • Dacă vrei o brăţară inteligentă ieftină şi bună, cu siguranţă cea mai bună alegere este Xiaomi Mi Band 3.

Alegerea voastră care este ?

Preţuri:

Xiaomi Mi Band 219.99 dolari fără TVA (79 lei);

Xiaomi Mi Band 329.59 dolari fără TVA (117 lei).

Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce smartphone-uri şi tablete Xiaomi, Redmi şi POCO sunt eligibile pentru actualizarea la interfaţa HyperOS 4 bazată pe Android 17 (peste 60 de modele)?

Android 17 ar urma să fie lansat oficial în luna iunie, deci un viitor update stabil la HyperOS 4 are toate şansele să ajungă pe primele device-uri compatibile prin toamnă.

Xiaomi Redmi 17 5G – primele specificaţii hardware (de ce lipseşte Xiaomi Redmi 16 5G?)

Xiaomi Redmi 15 5G a fost lansat oficial în China pe 1 august 2025, iar la doar câteva zile distanţă, acesta a fost disponibil oficial şi în România.

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, avertizează că preţurile smartphone-urilor vor creşte semnificativ an de an (vor putea trece chiar şi de bariera a 10.000 lei / device în România)

În toamna anului trecut, preşedintele Xiaomi, Lu Weibing, declara că smartphone-urile vor fi mai scumpe începând cu 2026, în contextul în care preţurile la anumite componente hardware creşteau constant (de la memorii RAM şi spaţii de stocare, până la procesoare).