Când am testat primul NAS, un ASUSTOR 3102T, nu le vedeam rostul, cel puțin din perspectiva unui utilizator casnic. Apoi a mai ajuns la mine și Synology DiskStation DS218play, ultimul testat fiind modelul DiskStation DS718+.
Ușor, ușor am ajuns să le înțeleg, să le văd utile și pentru acasă, mai ales pe cele destinate îndeosebi unei astfel de întrebuințări.
Poate cel mai bun exemplu de NAS simplu, dar suficient de puternic, ce nu face nici gaură mare în buget, este chiar Synology DiskStation DS118. Despre el vom vorbi în rândurile ce urmează, așa cum l-am înțeles ca utilizator începător în ale unităților de stocare atașate unei rețele.
Specificații pentru NAS Synology DiskStation DS118
Design
Synology DiskStation DS118 ajunge la cumpărător în cutie alături de adaptorul de alimentare cu energie electrică, un cablu Ethernet, câteva șuruburi pentru carcasă și pentru fixarea unităților HDD, un ghid de pornire rapidă și un pliant pentru activarea de tip trial a serviciului C2 Backup de la Synology.
Primul contact cu Synology DiskStation DS118 m-a dus imediat cu gândul la fratele mai mare DiskStation DS218play pe care l-am testat acum circa 3 luni. Singura mare diferență este dată de dimensiuni, în special pe lățime, unde DS118 este mult mai îngust, dată fiind posibilitatea de a adăuga un singur mediu de stocare. Acesta poate fi de tip HDD pe 3.5 inch, HDD pe 2.5 inch sau SSD pe 2.5 inch.
Pentru a monta o unitate de stocare pe format de 2.5 inch, Synology recomandă pentru DiskStation DS118 folosirea unui adaptor special. Eu am primit NAS-ul alături de un SSD Kingston UV500 de 480 GB pe care am reușit să-l montez fără acea piesă suplimentară, ce trebuie cumpărată separat.
Sigur că recomand la rândul meu utilizarea adaptorului special destinat montării HDD-urilor pe 2.5 inch sau a SSD-urilor. Totuși, având în vedere că un SSD nu are părți în mișcare și nici NAS-ul nu produce trepidații, doar ventilatorul poate induce foarte ușoare vibrații, imperceptibile, am folosit doar 2 șuruburi din pachet și am fixat SSD-ul Kingston UV500 foarte stabil în locașul corespunzător:
Plasticul mat al carcasei este plăcut la atingere, ușor rugos. Stabilitatea pe orice fel de suprafață orizontală a NAS-ului este asigurată de 4 piciorușe din cauciuc.
Pe partea din față vedem trei LED-uri – Status, LAN, Disk, a căror intensitate luminoasă poate fi reglată spre a nu deranja. Mai jos de acestea este butonul Power, care încorporează un al patrulea LED.
Despre Synology DiskStation DS118 nu mai pot spune multe. Este cel puțin la fel de bine fabricat ca celelelalte modele pe care le-am testat, materialele sunt de foarte bună calitate, la fel și finisările. Poate fi cu ușurință poziționat în orice încăpere, fie ascuns privirilor, fie la vedere, grație designului deloc ”industrial”, ”utilitar”.
Instalare și utilizare
Despre primii pași ai procesului de instalare am vorbit chiar de la capitolul anterior. V-am spus că un SSD poate fi montat fără probleme chiar fără a fi nevoie de un adaptor special. Recomand totuși folosirea unuia dacă vreți să fie totul în perfectă siguranță.
Spuneam că am primit NAS-ul Synology DiskStation DS118 alături de un SSD Kingston UV500 de 480 GB. Fac o mică paranteză aici și menționez că dețin două SSD-uri Kingston, unul de 120 GB și altul de 240 GB, pe primul îl folosesc deja de câțiva ani. Sunt extrem de mulțumit de ambele, le-am recomandat tuturor celor interesați de achiziția unui SSD, mai ales datorită unui raport calitate/preț excelent.
Modelul Kingston UV500 este cu atât mai bun, mai ales că folosește unele dintre cele mai recente tehnologii, precum 64-layer 3D NLC NAND, criptare hardware 256-bit AES și suport pentru soluțiile de securitate TCG Opal 2.0.
După ce ai montat mediul de stocare preferat, nu-ți rămâne decât să conectezi cablul Ethernet la rețeaua de internet și să alimentezi NAS-ul cu energie electrică. Apeși butonul Power și mergi la PC.
Acolo descarci micuțul software Synology Assistant ce va face mai mult automat toate setările inițiale. Nu ai decât să propui un nume de utilizator și o parolă pentru user-ul cu rol de administrator, după care mergi către File Station, un utilitar web-based simplu și ușor de înțeles de toată lumea.
Aici ai posibilitatea de a face configurările de bază, dar și pe cele avansate, în măsura în care te pricepi. Nu este nevoie decât de cunoștințe minime, principalele funcții sunt simplu de înțeles.
Screenshots din utilitarul Synology File Station pentru PC:
În cadrul acestui software poți alege să instalezi mai multe aplicații, mai mult sau mai puțin avansate. Cele pentru utilizatorii obișnuiți, fără cunoștințe ample de rețelistică, sunt reunite în categoria Multimedia, unde găsim Audio, Video și Photo Station, iTunes Server, Media Server și Moments de la Synology, dar și Logitech Media Server, MinimServer sau TVMosaic ca aplicații third-party.
Unele dintre cele mai interesante funcții pe care le-am găsit ca și utilizator casnic, ce va folosi un NAS Synology DiskStation DS118 mai ales pentru entertainment, sunt cele ca Video Station, ce-ți permite rularea pe TV direct de pe NAS a fișierelor video stocate. Este nevoie doar ca televizorul să fie unul compatibil DLNA și toate clipurile video le vei găsi direct din meniul TV-ului, fără a mai fi nevoie de alt dispozitiv în afară de NAS.
Mai mult, în cazul în care televizorul nu citește anumite formate video (codecuri) atunci ele vor fi redate direct de NAS, care recunoaște cele mai folosite formate.
Altă aplicație interesantă este Moments, un fel de Google Photo de la Synology. Acesta este disponibilă și ca aplicație de mobil, pentru Android și iOS. Manageriază, face back-up și organizează automat toate pozele de pe toate dispozitivele tale, în măsura în care îți dorești asta.
Sunt foarte multe aplicații Synology disponibile în magazinele Apple și Google, eu am instalat de data asta doar DS File și Moments pentru Android:
Dacă despre utilitarul web File Station am numai cuvinte de laudă, despre aplicațiile de mobil nu pot spune la fel. Nu par atât de bine gândite, mai dau rateuri, deconectări și necesită mai multă atenție din partea dezvoltatorilor.
Pentru Synology DiskStation DS118 sunt incluse 2 licențe pentru camere IP de supraveghere, alte 13 pot fi adăugate în plus contra cost. Ideea folosirii aplicației Surveillance Station este recomandată, întrucât îți dă posibilitaea să-ți creezi propiul serviciu de clod pentru înregistrările camerelor de supraveghere.
Aș mai menționa și posibilitatea de a face backup automat direct pe NAS pentru anumite dosare sau partiții de pe PC. Astfel scapi de grija de a copia manual toate datele importante pe care nu vrei să le păstrezi într-o singură locație.
Fără a mai lungi mult vorba, spun pe scurt că Synology DiskStation DS118 este un NAS ideal pentru începători, ușor de instalat și configurat. Oferă multe opțiuni multimedia, dar și funcții avansate pentru cunoscători.
Conectivitate
Simplu: Synology DiskStation DS118 oferă conectivitate la rețea prin modul RJ-45 Ethernet și două porturi USB 3.0 pentru a putea adăuga și alte periferice sau alte module de memorie. Toate aceste elemente de conectivitate sunt poziționate pe latura din spate, către baza dispozitivului.
Nu avem decât un slot intern pentru o singură unitate de stocare, ce poate fi de tip HDD 3.5 inch sau HDD ori SSD pe 2.5 inch.
Preț
NAS Synology DiskStation DS118 – 860 de lei pe PCgarage.ro
Concluzii
Synology DiskStation DS118 este un NAS recomandat utilizatorilor casnici, celor ce nu au cunoștințe avansate sau care doresc să folosească doar funcțiile de bază, cele multimedia, de entertainment. Este suficient de puternic și pentru a îndepli sarcini mai dificile, dar dacă ai nevoie de performanță ridicată atunci are trebui să te îndrepți spre modele mai scumpe. Un bun astfel de exemplu este Synology DS718+.
Cele mai mari avantaje ale lui Synology DiskStation DS118 sunt simplitatea în instalare și utilizare, precum și multitudinea de aplicații disponibile. Singura problemă ar fi dată de aplicațiile de mobil ce nu par a fi atât de atent dezvoltate, mai fac mici probleme.
Cele mai importante puncte pro și contra pentru Synology DiskStation DS118:
PRO
- extrem de simplu de instalat, de configurat și de utilizat;
- calitate bună de fabricație, totul pare solid asamblat;
- utilitarul web-based File Station este bine gândit, ușor de înțeles și oferă multe opțiuni, funcții și aplicații;
- suficient de puternic pentru sarcinile de bază, cele pe care le va folosi un utilizator neexperimentat.
CONTRA
- aplicațiile Synology pentru mobil nu sunt bine optimizate, necesită o dezvoltare mai atentă.