Astăzi compania taiwaneză a uimit la Mobile World Congress din Barcelona printr-o serie întreagă de terminale. Interesant că şi ei precum Sony Ericsson, LG, Motorola sau Samsung au anunţat doar handseturi pe Android. Niciun model nou pe Windows Phone 7 al Microsoft. Nokia nu a adus niciun prototip care să concretizeze alianţa istorică pentru companie cu gigantul american. Să trecem în revistă o parte dintre noutăţile taiwanezilor – telefoane ce vor fi lansate în decursul lunilor următoare:
HTC Incredible S – are un display de 4 inch de tip Super LCD cu rezoluţia arhicunoscută la Android de 480×800 pixeli, procesor de 1 Ghz, 768 Mb RAM – valoare existentă şi pe Desire HD, cameră de 8 Megapixeli cu două leduri flash şi una secundară pentru videoapeluri de 1,3 Megapixeli. Normal că se regăsesc Wi-Fi în toate standardele, bluetooth de această dată 3.0, HDMI pentru a reda conţinutul pe lcdul sau ledul vostru din dormitor. Concluzia ar fi că nu avem mai nimic ce poate fi considerat incredibil pe smartphoneul HTC.
HTC Wildfire S – un upgrade al Wildfirelui din prezent ce va rula Android 2.3 Gingerbread. Are procesor de 600 Mhz, 512 Mb RAM, acceptă carduri microSD, ecran cu rezoluţie 320×480 pixeli şi dimensiune 3,2 inch. Dacă această configuraţie suportă Gingerbread pot trage speranţe şi cei care au acum Optimus One că al lor smartphone va putea rula ultimul update al platformei mobile deţinută de Google.
HTC Desire S – nu îl consider un înlocuitor pentru Desire deoarece cred că Desire-ul simplu va mai fi întâlnit destul timp prin magazine şi poate chiar alături de „înlocuitorul” său. Hardware impresionează prin memoria RAM – 1,1 GB 768 Mb RAM, noul procesor Qualcomm de 1 Ghz, slot pentru microSD, cameră foto de 5 Megapixeli. Disponibil şi în România din lunile aprilie – mai. La camera foto se puteau să mai umble şi ei.
Modelele de mai jos au un buton de facebook dedicat ce permite o mai uşoară utilizare a telefonului în ce priveşte relaţia cu cea mai mare reţea socială din lume – peste 600 de milioane de utilizatori. Butonul respectiv se află la bază, fiind foarte uşor de acţionat la „nevoie”.
HTC Chacha – are o tastatură qwerty sub ecranul touch de 2,6 inch cu rezoluţie 480×320 pixeli. Datele tehnice par desprinse de pe Wildfire S: procesor de 600 Mhz, 512 Mb RAM şi ROM, cameră foto de 5 Megapixeli cu autofocus şi blitz led, cameră VGA pentru apeluri video. Sistem de operare – ţineţi-vă bine – Android 2.4 ca şi „fratele” său de mai jos.
HTC Salsa – vine şi el cu butonul minune. Găselniţa HTC or va fi apreciată ori îi va face de râs. Displayul are 3,4 inch şi rezoluţie 480×320 pixeli. Ca hardware este identic cu Chacha. Disponibile de la vară.
Numai eu am scris pe aici de peste o duzină de terminale Android lansate la Barcelona. 2010 a fost anul Android şi nu cred că 2011 va schimba în vreun fel. Pur şi simplu există un entuziasm al pieţei faţă de acest o.s. care-i foarte greu de stăpânit. Nokia mai bine alegea calea cea simplă şi cădea „în păcat” cu Google, lăsând de-o parte pe Micromoft. :)