ING România şi problema plăţilor dublate din ultimele 3 zile

/
/
8 oct. 18
/

ING România, una dintre cele mai smart bănci din ţara noastră are din nou probleme de natură tehnică. Dacă în vară sistemul ING Home’Bank a cedat pentru câteva ore bune, acum mai multe tranzacţii realizate în ultimele 3 zile s-au dublat.

Adică dacă un utilizator a făcut o plată de 1000 lei în această perioadă de timp, din cont i s-au retras 2000 lei. În caz că respectivul cont nu avea toată suma retrasă, în acest moment acesta apare pe minus cu diferenţa până la 2000 lei.

În social media plângerile curg pe bandă rulantă şi chiar dacă situaţia a fost preluată de mai toată presa din ţară, ING România nu a dat niciun comunicat oficial pentru a explica cele întâmplate, limitându-se în a răspunde punctual utlizatorilor pe pagina de Facebook:

Cei care nu sunt online pe reţelele de socializare înroşesc liniile telefonice, acestea fiind deja blocate.

Între timp pe ing.ro la rubrica “Starea serviciilor” a fost postat următorul anunţ:

Situaţia nu este dramatică, chiar deloc, însă după cum spune şi Octavian Palade, PR-ul de criză al băncii este zero. Un simplu SMS către utilizatori şi un comunicat de presă ar fi rezolvat toată această agitaţie.

Update: A venit într-un final şi comunicatul.

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: ING, ING România, plati dublate
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

TOP 10: Gadgets de care ai nevoie la început de an școlar / universitar

Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt…

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…