Olympus OM-D E-M1X – cel mai nou mirrorless Micro Four Thirds destinat profesioniștilor

/
/
28 ian. 19
/

Probabil că puțini concep ca un fotograf profesionist să folosească altceva în afara unui aparat foto de tip full frame ca și echipament de bază. Există totuși suficient de mulți profesioniști ce preferă o cameră mai compactă, mai ușoară, dar foarte capabilă în același timp. La astfel de utilizatori s-a gândit și Olympus când a lansat noul mirrorless cu senzor de tip Micro Four Thirds – Olympus OM-D E-M1X.

Principalele elementele cu care acest aparat încearcă să-și atragă adepți:

  • senzor Live MOS de 20.4 MP care dispune de o nouă acoperire şi o mai bună sensibilitate, două procesoare de imagine TruPic VIII, două sloturi de carduri SD UHS-II, filtrul Live ND (ND2, ND4, ND8, ND16 și ND32), fotografie High Resolution din mână – 50 Megapixeli, mod High Resolution cu trepied – 80 Megapixeli;
  • sistem de stabilizare a imaginii evoluat, care, împreună cu un obiectiv din seria M.Zuiko IS PRO, permite compensarea a până la aprox. 7.5 trepte de expunere;
  • captură în rafală de până la 60cps cu AF blocat, până la 18cps cu urmărire AF/AE;
  • filmare la rezoluție 4K (Cinema 4K 4096 x 2160 pixeli), format OM-Log400, filmare cu 120 fps la rezoluție Full HD;
  • grip vertical integrat, ce oferă exact același design și controale cu cel orizontal, clasic;
  • grad înalt de etanșeitate, mai ridicat decât standardul IPX1. Rezistența la praf, stropire și îngheț este menținută chiar și atunci când se conectează telecomanda, microfonul sau căştile;
  • sistemul pentru reducerea prafului de pe senzor este dotat acum cu un filtru cu unde supersonice (SSWF) îmbunătățit, care vibrează de 30.000 de ori pe secundă;
  • fiabilitate crescută datorată designului ce reușește să disipe eficient căldura excesivă ce apare la înregistrarea de filme sau în timpul fotografierii secvențiale. Obturatorul oferă o durată de viață de 400.000 de acționări;
  • durată crescută pentru autonomie, cu doi acumulatori de tip BLH-1 (utilizat și la E-M1 Mark II) integrați în aparat printr-un sistem de inserție tip cartuș. Astfel, utilizatorii pot captura până la 2.580 de imagini. Acumulatorii pot fi încărcați prin USB direct în aparat, prin sistem de tip USB Power Delivery (USB-PD);
  • algoritmul AF a fost regândit și a fost îmbunătățit față de cel prezent pe OM-D E-M1 Mark II, cu senzor AF cu detecție de fază şi 121 de puncte în cruce;
  • integrează GPS, senzor de temperatură, manometru, busolă, Wi-Fi.

Olympus OM-D E-M1X va fi disponibil la vânzare de la sfârșitul lunii februarie 2019, la un preț recomandat de 13.999 lei (body only).

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

O firmă japoneză a lansat un difuzor portabil realizat în totalitate din material textil

Institutul Național de Știință și Tehnologie Industrială Avansată (AIST) din Japonia anunţa în 2018 o nouă tehnologie denumită “fabric speaker”, adică un material textil capabil să emită sunete.

iRobot Corporation, producător de aspiratoare inteligente cunoscut pentru brandul Roomba, a intrat în faliment

Aspiratoarele inteligente sau aşa zise aspiratoarele robot au devenit device-uri indispensabile în casele celor foarte ocupaţi, aflaţi tot timpul pe fugă. Sunt foarte comode, uşor de utilizat, pot fi puse la muncă de la distanţă şi pot păstra în anumite limite curăţenia în casă.

Boxe pasive DALI Kupid – review (Sunet de 5 stele la un preț accesibil!)

„Salut, eu sunt Darius și am o problemă!”. Da, trebuie să recunosc că de absolut fiecare dată când am ocazia de a testa un produs din zona audio, în special boxe și căști, ajung să petrec mult prea mult timp ascultând și tot ascultând… Asta fiindcă, așa cum am deschis acest articol, am o problemă:…