Lista proiectelor finaliste în Samsung Changeneers + câștigătorul din 2019

/
/
19 apr. 19
/

Samsung și-a propus să descopere startup-urile ce ne pot face viața mai simplă prin tehnologiile mobile. Competiția a ajuns la a doua ediție, iar premiul cel mare este de 10.000 de euro.

Domeniile în care Samsung a căutat soluții de impact:

  1. Comunitar – proiecte ce prin intermediul tehnologiei ne îmbunătățesc sau dezvoltă modul în care interacționăm;
  2. Social – soluții pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cei ce se văd limitați de zona geografică, mediul social sau condițiile financiare;
  3. Sănătate – tehnologii care să ajute la protejarea mediului înconjurător.

Premiul de 10.000 de euro a fost obținut de către Parking Spotter.

Ei au venit cu un o soluție inovativă ce permite analiza automată a imaginilor furnizate de camerele video spre a oferi informații către administratori unor astfel de locații, dar și către șoferi. Adevărul este că o aplicație care să ofere informații despre locurile de parcare mi se pare excelentă, mai ales că orașele noastre sunt din ce în ce mai aglomerate.

Ar fi excelent să-și dezvolte aplicația în continuare, iar cei 10.000 de euro de la Samsung s-ar putea să le ofere un plus de încredere în a-și duce ideea până la capăt.

Lista proiectelor ajunse în finala Tech Game Changeneers 2019:

Hero – aplicație ce dorește să formeze o comunitate a donatorilor de sânge, să faciliteze procesul etc;

Arttachment – aplicație pentru părinți ce ajută la o conexiune mai bună cu copilul, devin mai încrezători în abilitățile lor;

eMedi – întrebările pentru bacalaureat într-o singură platformă + mod diferit de învățare;

I’m fine – un bot de discuție bazat pe AI pentru persoanele cu depresie;

Smart Rides – aplicație de carpooling concepută pentru companii și clădiri de birouri ce conectează și grupează angajații ce merg în aceeași zonă;

Parentool – aplicație dezvoltă pe AI și psihologie ce propune o experiență personalizată în funcție de etapa în care părintele și copilul se află;

Parking Spotter – analiza automată a imaginilor furnizate de camerele video spre a oferi informații către administratori unor astfel de locații, dar și către șoferi;

Prepi – platformă online pentru elevii ce urmează să susțină bacalaureatul la matematică. Au utilizat o serie de algoritmi și servicii software spre a oferi o soluție cât mai inteligentă și intuitivă.

Auttie App – aplicație ce se adresează copiilor cu dificultăți de învățare  și extinde terapia specializată;

XVision – aplicație de analiză a radiografiilor ce folosește AI pentru interpretări cât mai precisă. Este o aplicație web gândită ca un asistent pentru radiologi;

VASK – sistem de purificar a aerului pentru vehicule. Este amplasat pe partea din față sau superioară a vehiculului. Aerul poluat trece prin filtru și este eliberat curat în atmosferă;

Nummo – aplicație de logopedie interactivă pentru copiii cu implant cohlear sau pentru cei ce au probleme cu auzul.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.