Huawei Mate 30 Pro – primele caracteristici

/
/
5 mai 19
/

Deşi mai sunt luni bune până la lansare, iată că în presa de specialitate circulă de câteva zile o serie de specificaţii pentru smartphone-ul Huawei Mate 30 Pro. Ţinând cont de depărtarea faţă de momentul anunţului oficial, vă îndemn să trataţi aceste date cu o mai mare doză de scepticism decât de obicei.

Iată care sunt specificaţiile vehiculate:

  • ecran OLED de 6.71 inci cu scanner de amprente integrat şi rezoluţie QHD+;
  • procesor HiSilicon Kirin 985 de tip octa-core realizat pe o tehnologie 7 nm;
  • baterie de 4200 mAh cu tehnologia de încărcare Super Charge de 55W;
  • 4 camere foto integrate tot sub forma unui pătrat + LED flash;
  • cameră frontală cu mecanism tip periscop;
  • prezenţa în premieră a unui stylus;
  • existenţa unei versiuni compatibilă cu tehnologie 5G.

Observaţi că sunt prezentate caracteristici cât se poate de implementabile, de aceea un sâmbure de adevăr tot există în spatele acestora. Sunt şanse ca măcar o parte dintre ele să prindă viaţă, iar aici mă refer în special la procesor, la baterie şi la cele 4 camere foto poziţionate în stilul Huawei Mate 20 Pro.

Sursa: playfuldroid.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei, Huawei Mate 30 Pro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Black Friday 2026 la Huawei începe pe 5 noiembrie: vouchere de până la 250 lei și șansa de a cumpăra produse cu 1 leu

Huawei începe campania de Black Friday pe 5 noiembrie, iar cei care urmăresc un smartphone, o tabletă, un smartwatch sau o pereche de căști din portofoliul companiei au câteva beneficii de luat în calcul. Pe lângă ofertele din magazinul oficial Huawei România, sunt pregătite vouchere în funcție de valoarea comenzii și o extragere zilnică prin…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).