ASUS ZenFone 6 – flagship cu cameră foto rabatabilă, baterie de 5000 mAh şi preţ atrăgător

/
/
17 mai 19
/

ASUS a organizat ieri un eveniment de lansare în Valencia pentru noul său flagship ASUS ZenFone 6. Colegul meu Emil a fost prezent la acest eveniment, iar în orele / zilele următoare va reveni cu detalii calde despre smartphone şi nu numai.

ASUS ZenFone 6 este un telefon cu foarte mult potenţial, mai ales că producătorul taiwanez a schimbat ceea ce nu a funcţionat la generaţiile anterioare (interfaţa plină de blotware, multe modele care au ameţit utilizatorii etc), dar a şi păstrat ce a fost bun (preţul excelent în mod special).

Noul smartphone impresionează în primul rând prin mecanismul rabatabil al camerei foto duale (pentru a obţine un raport display-corp cât mai mare) ce o transformă şi într-o cameră frontală ad-hoc, prin bateria de 5000 mAh care promite o autonomie de cel puţin 2 zile într-o utilizare normală, cât şi prin interfaţa ZenUI 6.0 bazată pe Android 9.0 foarte aerisită, una foarte similară cu un Android stock.

Specificaţii complete pentru ASUS ZenFone 6:

  • display NanoEdge IPS LCD de 6.46 inch cu rezoluție 2340×1080 pixeli, aspect 19.5:9, compatibil HDR10 și DCI-P3, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6, luminozitate de 600 nits;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 855 de tip octa-core dezvoltat pe 7 nm cu 1 x Kryo 485 la 2.864 GHz + 3 x Kryo 485 la 2.42 GHz și 4 x Kryo 485 la 1.8 GHz, Adreno 640, 6 / 8 GB LPDDR4x RAM, 64 / 128 / 256 GB UFS 2.1 spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 9 Pie cu ZenUI 6.0;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, A-GPS, GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO pe partea de localizare, cititor de amprentă, radio FM, difuzoare stereo, amplificator Dual NXP TFA9874;
  • cameră foto duală rabatabilă la 180 de grade de 48 Megapixeli cu senzor Sony IMX586, f/1.79 și dimensiune a pixelului de 0.8 microni, flash LED, laser autofocus, PDAF, CAF + 13 Megapixeli cu senzor de tip ultrawide cu f/2.4, dimensiune a pixelului de 1 micron, EIS, filmează la 2160p cu 30 / 60 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu tehnologia QuickCharge 4.0 ce permite o încărcare rapidă până la 18W, dimensiuni de 159.1 x 75.4 x 9.2 mm, 190 gr greutate.

Mecanismul camerei foto este testat să reziste la cel puţin 100.000 de mişcări (adică aproximativ 28 de mişcări / zi timp de 5 ani), iar cei doi senzori beneficiază de un mod captură Super Night + captură RAW şi HDR+ Enhanced.

Preţul pentru ASUS ZenFone 6 în Europa va fi:

  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 499 euro;
  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 559 euro;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 599 euro.

httpvh://youtu.be/bIV6E8XTdD8

Sursa: fonearena.com
Categorii: Asus
Cuvinte cheie: ASUS, ASUS Zenfone 6, flagship
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Laptopuri de gaming pe care să le urmărești de Black Friday 2026 – raport preț / specificații / experiență de utilizare printre cele mai bune

Am ales mai multe laptopuri de gaming ce consider că merită a fi puse în lista de favorite de către cei ce doresc să facă o achiziție în acest sens de Black Friday 2026.

ASUS ROG AI Local Coding 2026: ai 60 de minute să transformi o idee într-un joc, cu ajutorul AI-ului local

ASUS a anunțat ROG AI Local Coding 2026, o competiție dedicată celor care vor să treacă de la jucat la dezvoltarea propriului joc. Ideea mi se pare interesantă: propui un concept, iar dacă ajungi în finală ai la dispoziție 60 de minute pentru a realiza un prototip jucabil, cu ajutorul unui model AI care rulează…

ASUS ExpertBook A7 a ajuns la nivel local cu ecran OLED 3K la 120 Hz, Intel Core 5 320 sau Intel Core 7 350 și greutate de la 1.2 kg

ASUS a anunțat disponibilitatea în România a laptopului ExpertBook A7 în varianta de 14 inci cu procesoare Intel. Este un model adresat celor care lucrează frecvent în deplasare, iar principalele sale puncte de atracție sunt carcasa subțire din aluminiu, ecranul OLED și bateria de 65 Wh.