TOP 5: Telefoane mobile cu preț de sub 700 lei în vara lui 2019

/
/
22 iul. 19
/

Nu trebuie să cheltui o avere pentru un smartphone decent. Sunt modele interesante chiar și sub pragul a 700 de lei. Am selectat 5 telefoane mobile cu raport preț / specificații atractiv.

5. Samsung GALAXY A20e – 699 lei;

Este un smartphone anunțat de curând și în România, iar la 699 lei cu 3 GB RAM și 32 GB stocare se dorește a fi un veritabil best-buy. Unul dintre elementele prin care Samsung și-a dorit să-l facă evidențiat pe GALAXY A20e este dat de ansamblul de senzori din spatele camerei principale: 13 Megapixeli cu f/1.9 + 5 Megapixeli de tip ultrawide. Ansamblul hardware se bazează pe chipsetul Exynos 7884 dezvoltat pe 14nm, 2 x ARM Cortex-A73 la 1.6 GHz și 6 x ARM Cortex-A53 la 1.35 GHz, Mali-G71 MP2 în poziția de GPU.

4. Samsung GALAXY A10 2019 – 649 lei;

L-am pus în fața lui A20e pentru bateria de 3400 mAh ce ar trebuie să-i asigure o autonomie mai mare. Teoretic, pentru că și ecranul este mai mare la A10 2019 – 6.2 inch vs 5.8 inch (păstrează aceeași rezoluție, ansamblu hardware). Întradevăr, un neajuns ar putea fi dat de cei 2 GB RAM, cei 32 GB sunt supliniți de un slot pentru cardurile microSD de până la 1 TB. Camera principală are un singur senzor – 13 Megapixeli cu f/1.9.

3. Xiaomi Mi A1 cu 4 GB RAM și 32 GB stocare – 599 lei;

Designul său este învechit, dar la 599 lei îl consider a avea specificații hardware și software atractive. Folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 625, 4 GB RAM + 32 GB stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru microSD), rulează Android 9 Pie / Android One fără customizări la nivel de UI, USB type-C, Wi-Fi ac + cameră duală cu 12 Megapixeli cu f/2.2 și 12 Megapixeli cu f/2.6 de tip tele ce aduce la pachet și zoom optic 2x, înregistrează la 2160p cu 30 fps, display-ul de 5.5 inch cu rezoluție FHD este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3.

2. Xiaomi Mi Play – 637.49 lei;

Prin denumirea sa te duce cu gândul la un smartphone ieftin de gaming. Folosește un procesor MediaTek Helio P35 dezvoltat pe 12nm cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2.3 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, PowerVR GE8320 în poziția de GPU, 4 GB RAM și 64 GB stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD). Rulează Android 9 Pie, cameră dual cu 12 Megapixeli cu f/2.2 și alt senzor pentru adâncimea de câmp, Wi-Fi ac, display IPS de 5.84 inch cu rezoluție 2280×1080 pixeli. Printre punctele contra aș enumera bateria de doar 3000 mAh și faptul că dispune de microUSB. Totuși, discutăm de un smartphone de 637.90 lei / aprox. 135 euro.

1. Xiaomi Redmi Note 5 – 699 lei;

Este modelul cu 3 GB RAM și 32 GB stocare. Și aici trebuie trecut peste aspectul ușor învechit cu margini ceva mai generoase. În rest, nimic de reproșat pentru 699 lei.

Printre punctele PRO aș pune ecranul IPS cu rezoluție Full HD și fără notch, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, procesorul Qualcomm Snapdragon 636, update-ul primit spre MIUI 10 cu Android 9 Pie, Wi-Fi ac + bluetooth 5.0, bateria de 4000 mAh cu alimentare la 18W, camera frontală de 20 Megapixeli etc. Peisajul era complet dacă dispunea de USB type-C și nu de microUSB.

Secțiunea de comentarii vă este deschisă pentru propuneri de telefoane mobile cu preț de sub 700 lei.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Nu mai ai internet în timpul apelului telefonic? Iată ce trebuie să faci simplu şi rapid

În mod surprinzător, oricât de banală ar părea această informaţie azi, vă spun că primesc foarte des această întrebare: De ce nu mai am internet în timpul apelului telefonic?

Nothing Phone (4a) – review (Nu-i Nimic grav aici…)

La începutul primăverii 2026 Nothing a lansat noua serie de smartphone-uri, cea de-a patra, din care fac parte deocamdată modelele (4a) și versiunea Pro, având același indicativ (4a). Noi vedem mai departe cum se prezintă Nothing Phone (4a), un smartphone care urmează liniile predecesorilor, adică pune accent pe un design aparte, cu acele luminițe (LED-uri)…

Românii au cumpărat în 2025 smartphone-uri noi în valoare de peste 1.3 miliarde de euro

România nu este o piaţă foarte mare pentru producătorii de telefoane inteligente, tocmai de aceea multe modele nu ajung pe canal oficial la noi (în ţara noastră vin în general device-urile cu acoperire standard globală).