În ciuda conflictului cu Statele Unite ale Americii, veniturile Huawei au crescut cu 30% în primul semestru din 2019

/
/
25 iul. 19
/

Foarte mulţi oameni au considerat la un moment dat (inclusiv eu) că veniturile Huawei vor fi puternic afectate de interdicţiile impuse de Statele Unite ale Americii. Chiar şi compania chineză estima că acest scandal ar putea să o coste peste 30 miliarde de dolari în următorii doi ani, însă lucrurile nu au ajuns atât de departe.

Ren Zhengfei, fondatorul Huawei, cel care declara că nu va fi concediat niciun angajat şi nu va fi tăiat nimic din bugetul de cercetare – dezvoltare, a ştiut ce spune, pentru că la doar câteva săptămâni distanţă aflăm că veniturile Huawei din primul semestru din 2019 (ianuarie – iunie) au crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018. Deoarece a fost o perioadă foarte dură pentru companie, iar angajaţii s-au comportat exemplar, Huawei a decis să le ofere şi ceva bonusuri de performanţă celor care s-au implicat activ în obţinerea acestui rezultat remarcabil.

Dacă veniturile din vânzările de device-uri inteligente au scăzut, colacul de salvare a venit din partea celor peste 50 de contracte încheiate la nivel global pentru furnizarea de echipamente necesare dezvoltării reţelelor 5G.

După normalizarea relaţiei cu Statele Unite ale Americii (încă sunt ceva treburi nerezolvate), Huawei va putea să îşi continue planul de a deveni producătorul de smartphone-uri numărul unu în lume până în 2020.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei, venituri
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Black Friday 2026 la Huawei începe pe 5 noiembrie: vouchere de până la 250 lei și șansa de a cumpăra produse cu 1 leu

Huawei începe campania de Black Friday pe 5 noiembrie, iar cei care urmăresc un smartphone, o tabletă, un smartwatch sau o pereche de căști din portofoliul companiei au câteva beneficii de luat în calcul. Pe lângă ofertele din magazinul oficial Huawei România, sunt pregătite vouchere în funcție de valoarea comenzii și o extragere zilnică prin…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).