SSD Kingston KC600 1TB – review + comparație performanțe cu Kingston UV500 și UV400

26/02/2020

Testarea unui SSD nu presupune prea multe operațiuni, nu pot spune că un astfel de review este pe atât de complex în redactare. Asta este partea bună pentru mine, pentru voi cred că este important să existe cât mai multe astfel de recenzii, din care să puteți afla mai multe legat de performanțele unor astfel de componente, pe care le-aș numi deja obligatorii într-un desktop PC sau laptop modern.

Este adevărat că nu avem în test un SSD pe M.2, interfața actuală mult mai rapidă, dar nu cred că strică un review pentru un model precum Kingston KC600. Azi vedem cum s-a descurcat versiunea de 1TB, ale cărei performanțe le-am comparat cu ale unor modele mai vechi de la același producător.

Specificații SSD Kingston KC600 1TB

  • Capacitate – 1024 GB;
  • Format – 2.5 inch;
  • Interfață – SATA III 6 Gb/s, compatibil și SATA II 3 Gb/s;
  • Memorie – NAND 3D TLC Micron pe 96 de straturi;
  • Controller – Silicon Motion SM2259;
  • Criptare – XTS-AES 256-bit;
  • Performanță maximă la scriere/citire secvențială – 550/520 MB/s;
  • Performanță maximă 4K citire/scriere – 90.000/80.000 IOPS;
  • Număr de scrieri – 600 TB TBW (Total Bytes Written);
  • Durată de viață – până la 1 milion de ore MTBF;
  • Rezistență la șocuri – 20G când nu funcționează sau 2.17G când funcționează;
  • Temperaturi de funcționare – între 0 și 70 grade Celsius;
  • Dimensiuni – 100.1 x 69.85 x 7 mm;
  • Greutate – 40 grame.

Design

Cât poți să povestești aici? Kingston KC600 1TB vine într-un ambalaj de tip blister, ce odată desfăcut poate fi aruncat la gunoi, fiindcă nu mai poate fi refolosit.

Ca și în cazul altor SSD-uri pe 2.5 inch pe care le-am mai testat, nici alături de Kingston KC600 1TB nu am găsit câteva șuruburi de montaj. Știu că acestea se oferă odată cu placa de bază sau sunt montate deja într-un notebook, dar nu cred că era o avere să arunce vreo 4 șuruburi alături de acest SSD, ca variantă de rezervă în cazul în care nu ai altele.

SSD-ul este unul clasic în format de 2.5 inch. Are o greutate de 40 de grame și este realizat la exterior numai din metal, din 2 fâșii de tablă subțire ce se unesc pe lateral și care sunt prinse una de cealaltă prin intermediul a patru șuruburi. Peste unul dintre ele este pus un sticker ce nu trebuie deteriorat spre a nu pierde garanția produsului.

Culoarea exterioară a SSD-ului Kingston KC600 1TB este neagră, pe partea frontală avem denumirea producătorului și logo-ul acestuia într-o nunață de gri. Pe partea opusă, să spunem pe spate, vedem un abțibild cu mai multe informații, printre care denumirea completă a modelului de SSD și seria de fabricație.

Performanță

Test SSD Kingston KC600 1TB

Am rulat testul nostru specific pentru aflarea performanțelor oferite de un mediu de stocare. CrystalDiskMark a fost de această dată în ediție 7.0.0 x64, iar lângă rezultatele obținute de Kingston KC600 1TB le-am pus și pe cele ale modelelor mai vechi UV500, în versiune de 480GB și UV400 în varianta de 120GB.

Tabel teste benchmark Kingston KC600 1TB vs UV500 480GB vs UV400 120GB

Celelalte SSD-uri din tabel sunt două dintre cele pe care le mai am prin diferite computere din casă. Le-am montat pe toate pe același desktop PC pentru ca rezultatele să nu fie deloc influențate de componentele hardware ale unor computere diferite. Astfel, vitezele pot fi comparate în mod direct.

Se poate observa că Kingston KC600 1TB aduce cele mai bune viteze pe toată linia. Ar fi fost culmea să nu fie așa, dat fiind faptul că acesta este un SSD model nou, cu tehnologii actuale.

În cazul Kingston KC600 1TB am rulat testul de benchmark de 3 ori consecutiv și am monitorizat temperatura lui tot timpul.

Temperatura SSD Kingston KC600 1TB

Cea mai mare valoare a fost de 44 de grade Celsius, deci absolut nimic îngrijorător.

Preț

SSD 2.5 inch Kingston KC600 1TB – 820 de lei pe PCGarage.ro (preț valabil la data publicării review-ului).

Concluzii

Kingston KC600 1TB

Kingston KC600 1TB este un SSD bun, l-aș încadra în zona medie spre performantă pentru un SSD pe SATA III. Prețul mi se pare suficient de competitiv, dar consider că o ajustare în jos l-ar propulsa în topul vânzărilor.  

Durata de viață în ore și numărul maxim de scrieri garantate nu sunt cele mai bune din categoria unde concurează, însă nici dintre cele de la baza unui astfel de clasament nu sunt. Pe de altă parte, garanția standard de 5 ani poate însemna mult pentru unii.

Principalele puncte pro și contra pentru SSD-ul Kingston KC600 1TB:

PRO

  • performanțe bune pe toată linia pentru un SSD pe SATA;
  • garanție standard de 5 ani (limitată de numărul de scrieri).

CONTRA

  • în pachet nu avem șuruburi de montaj.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.