Compania de consultanţă Frames a realizat o analiză a evenimentului numit Black Friday şi a modului în care va fi influenţat acesta de pandemia COVID-19, iar concluzia este una oarecum logică: vânzările de anul acesta vor fi cu cel puţin 20% mai mici decât cele din 2019.
„După recordul de vânzări din 2019, Black Friday 2020 se anunţă a fi o sărbătoare a shopping-ului sub semnul austerităţii. Pandemia de COVID-19 a influenţat în mod semnificativ obiceiurile de consum. În 2020, românii nu mai cumpără atât de multe haine, produse cosmetice şi accesorii – vedetele precedentelor ediţii Black Friday – şi se vor concentra pe bunurile de strictă necesitate, care au legătură cu munca şi traiul de acasă.”, se menţionează în analiză.
În plus, românii sunt influenţaţi şi de sentimentul de incertitudine, de nesiguranţă privind viitorul, astfel că nu vor mai cheltui excesiv precum au facut-o în 2019. O altă explicaţie a celor de la Frames pentru veniturile în scădere este legată şi de perioada de lock-down din primăvară. Atunci au fost făcute foarte multe achiziţii pentru reamenajarea locuinţelor, astfel că acest sector va fi vitregit de încasări în campania de Black Friday.
Ce aşteptări au analiştii au de la Black Friday ediţia 2020?
- vânzări totale de maxim 240 milioane euro (vs 300 milioane euro în 2019 şi 250 milioane euro în 2018);
- valoarea medie a coşului de cumpărături va ajunge la un maxim de 450 lei (vs 484 lei în 2019);
- serviciile turistice, automobilele, bunurile de lux nu vor mai fi la fel de atractive (cel mai probabil);
- oamenii nu vor mai cădea aşa uşor în capcana reducerilor false, aceştia vor fi mult mai atenţi la preţuri;
- shoppingul pe telefon va fi principalul canal de vânzare.