FIFA testează o tehnologie care ar putea anunţa ofsaidul în timp real

/
/
17 mart. 21
/

Cei pasionaţi de fotbal ştiu că în prezent în cele mai puternice campionate din lume funcţionează aşa numitul sistem VAR (Video Assistent Referee). Această tehnologie este folosită pentru a ajuta arbitrii în cazul unor faze controversate sau judecate eronat.

Însă chiar şi această tehnologie are limitele ei când vine vorba de ofsaidurile la limită. De obicei se trasează o serie de linii pentru a descoperi decizia corectă, însă de cele mai multe ori acest proces este greoi şi întrerupe meciul preţ de câteva zeci de secunde, poate chiar minute.

Pentru a elimina aceşti timpi morţi, FIFA testează un nou sistem, unul care urmăreşte membrele jucătorilor pentru identificarea instantanee a unui ofsaid. Tehnologia analizează mişcările jucătorilor prin crearea unui model schelet, detectează automat mingea, iar prin intermediul inteligenţei artificiale identifică exact momentul pasei pentru a stabili dacă într-o fază este ofsaid sau nu.

Tot acest proces are loc în fracţiuni de secundă, astfel că sistemul poate transmite în timp real arbitrilor dacă este cazul să oprească o fază de joc periculoasă sau nu. Această tehnologie ar elimina acele momente de aşteptare când VAR analizează dacă un gol poate fi acordat sau nu şi ar lăsa bucuria fanilor şi a jucătorilor să curgă natural.

FIFA şi-ar fi dorit ca această tehnologie să fie implementată la Cupa Mondiala din 2022, însă pandemia COVID-19 va întârzia lansarea oficială a acesteia.

Sursa: dailymail.co.uk
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 1.10.26 (televizor cu panel SQD-MiniLED de 164 cm și rată de refresh la 144Hz – reducere de 20%, laptop de gaming Lenovo cu display OLED și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 8 GB GDDR7, aspirator vertical Dyson cu evaluare 4.52 / 5 din 152 de review-uri etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil Motorola ce impresionează prin culorile sale aprobate alături de Pantone - Zinfandel / Burgundy și Titan / Dark Blue. Și specificațiile sale sunt destul de bune pentru anul în care ne aflăm.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

LIDL lansează în România o nouă marcă proprie (iată ce categorie de produse vizează aceasta)

LIDL este cunoscut drept unul dintre ratailerii alimentari din România ce preferă mărcile proprii în magazinele sale. Există foarte multe branduri LIDL de care toată lumea a auzit, iar aici îmi vin în minte rapid nume precum Parskide, SilverCrest sau Livarno.