Rețeaua de easybox a Sameday a ajuns la locker-ul nr. 1000, rata de utilizare și planurile de viitor

31/03/2021

Am eMAG Genius și folosesc livrarea la easybox în mod predominant. De fapt chiar mă uit după produsele ce ajung la easybox-ul din proximitate. Așa sunt evitate momentele în care ești plecat de acasă, iar curierul te caută spre a livra un colet. Astăzi am cerut ca două astfel de colete să fie lăsate la ușă.

Sameday deține rețeaua de easybox-uri și au ajuns la locker-ul nr. 1000 (presupun că locker sună mai modern față de termenul românesc dulap). A fost amplasat pe strada Lânăriei, nr. 5.

Cum este distribuiță rețeaua de lockere pentru easybox?

  • 250 sunt în București;
  • 60 în județul Ilfov;
  • 700 în restul țării (85 în Cluj, 71 în Timiș, 58 în Iași și Constanța, 48 în Brașov).

Au fost încheiate parteneriate cu centre comerciale, benzinării, centre rezidențiale, persoane fizice, asociații de proprietari, autorități publice locale etc.

Au fost livrate 8 milioane de comenzi prin easybox în 2 ani și jumătate, din care 2.1 milioane comenzi în 2021 până în luna martie (creștere de 4 ori față de aceeași perioadă din 2020).

Ce magazine online livrează coletele prin rețeaua easybox?

  • eMAG, Decathlon, Flanco, FashionDays, Elefant, Libris, Cărturești etc.

Declarație oficială:

Lansarea lockerului 1.000 reprezintă un punct important în strategia Sameday. Ne permite să fim mai aproape de un număr în creștere de consumatori și să ne deservim și mai bine clienții care, mai mult ca niciodată, sunt în căutarea de eficiență, predictibilitate, conveniență și flexibilitate. Ceea ce am reușit să construim până acum prin rețeaua națională de lockere easybox este rezultatul unei investiții continue în tehnologie și al unui efort constant de perfecționare și de integrare a feedback-ului primit de la partenerii noștri, dar și de la utilizatorii finali. Ei sunt cei care dau măsura serviciilor și mă bucur să observ că interacțiunea cu easybox aduce un grad înalt de satisfacție în rândul destinatarilor. Astfel serviciul devine un criteriu de selecție al comercianților de la care aceștia plasează comenzi. Acest lucru a făcut, alături de celelalte beneficii, ca tot mai mulțe magazine online să vadă în livrarea la locker o oportunitate și să ne fie alături în ceea ce noi numim <<reinventarea experienței de livrare în last mile>>. 

Easybox este un serviciu în care cred cu tărie și pe care îmi doresc să îl dezvoltăm tot mai mult, pentru a oferi o experiență cât mai bună consumatorului final și a susține creșterea adopției e-tailului în România”, declară Lucian Baltaru, CEO Sameday.

Care sunt planurile pentru viitor?

Sameday vrea să dubleze numărul de lockere până la în primul trimestru din 2022. Sunt vizate zonele urbane, cu tranzit ridicat și accesibile 24 / 7.

Ce apreciez cel mai mult la rețeaua easybox?

Faptul că livrarea se face mai rapid. Poți pune o comandă și de multe ori ajunge în aceeași zi sau pe a 2-zi dis-de-dimineață, de la 7.00.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.